Grigore Vieru,parte a sufletului romanesc





Prof. Înv.PrimarNeri Marioara, Scoala Nr.7 Botoșani


            Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) a fost, este și va fi incontestabil, o voce unică și singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat,  stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Ele contribuie la apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi.Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă. Este poetul care a transmis printr-un grai încărcat cu răbdare, înţelepciune şi frumusețe iubirea neamului, a plaiului, a dorului strămoşesc, a limbii române, a dorului de mamă.

Grigore Vieru (n. 14 februarie 1935, satul Pererîta, fostul judeţ Hotin, România, azi Republica Moldova - d. 18 ianuarie 2009, Chişinău) s-a născut  într-o familia de plugari români a lui Pavel şi Eudochia Vieru.A absolvit şcoala de şapte clase din satul natal în anul 1950, după care a urmat şcoala medie din orăşelul Lipcani, pe care o termină in 1953.
A debutat editorial în 1957, student fiind, cu o plachetă de versuri pentru copii,"Alarma", apreciată de criticii literari. În 1958, Vieru a absolvit Institutul Pedagogic"Ion Creangă" din Chişinău, Facultatea de Filologie şi Istorie. În acelaşi an, i-a apărut a doua culegere de versuri pentru copii, "Muzicuţe", şi s-a angajat ca redactor la revista pentru copii ”Scînteia Leninistă”.
În 1960 se căsătorește cu Raisa, profesoară de română și latină, împreună având doi copii: Vieru-Teodor și fiul mai mic - Călin.
A fost redactor la revista Nistru, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Între 1960 şi 1963, Vieru a fost redactor la editura Cartea Moldovenească, unde i-au apărut şi două plachete de versuri pentru copii: "Făt-Frumos şi Curcubeul"şi "Bună ziua, fulgilor!". În 1964, publică în revista Nistru poemul "Legămînt", dedicat poetului Mihai Eminescu.
În 1965, îi apare volumul "Versuri pentru cititorii de toate vîrstele", pentru care i se acordă Premiul Republican al Comsomolului în domeniul literaturii pentru copii şi tineret. Mai târziu, revista Nistru publică poemul "Bărbaţii Moldovei", cu o dedicaţie pentru "naţionalistul" Nicolae Testimiţeanu. Întregul tiraj este oprit, iar dedicaţia este scoasă.
În 1968 are loc o cotitură logică în destinul poetului, consemnată de volumul de versuri lirice "Numele tău", cu o prefaţă de Ion Druţă. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Chiar în anul apariţiei, cartea devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volum sunt intitulate "Tudor Arghezi", "Lucian Blaga", "Brîncuşi", iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. Asemenea dedicaţii apar pentru prima oară în lirica basarabeană postbelică.
În 1969, el publică "Duminica cuvintelor" la editura Lumina, cu ilustraţii de Igor Vieru, o carte mult îndrăgită de preşcolari, care a devenit "obligatorie" în orice grădiniţă de copii.
Un an mai tîrziu, editura Lumina publică "Abecedarul", semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi pictorul Igor Vieru. Tot în 1970, apare volumul selectiv de versuri pentru copii "Trei iezi". La numai cîteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul "Curcubeul", în care s-a găsit "ascuns" tricolorul românesc.
În 1973, Grigore Vieru trece Prutul în cadrul unei delegaţii de scriitori sovietici. Participă la întîlnirea cu redactorii revistei "Secolul XX".
În 1974, Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi face o invitaţie oficială din partea Uniunii Scriitorilor, căreia poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cîrneci. În acelaşi an, apare volumul de versuri lirice "Aproape", cu ilustraţii color de Isai Cîrmu.
La sfârşitul anilor '80, Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a basarabenilor. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească (R.S.S.M.) în care se votează limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafia latină.
În 1982 este lansat filmul muzical pentru copii "Maria Mirabela", al regizorului Ion Popescu, textele pentru cântece fiind semnate de Grigore Vieru, iar în 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen.
În 1989, Vieru este ales deputat al poporului. Adunând în jurul său pe cei mai populari interpreţi şi compozitori de muzică uşoară din Basarabia, poetul întreprinde un turneu în Moldova de peste Prut.Un an mai tîrziu, Grigore Vieru este ales Membru de Onoare al Academiei Române, în 1991 devine membru al Comisiei de Stat pentru Problemele Limbii, iar în 1992, Academia Română îl propune pentru premiul Nobel pentru Pace.În 1993, poetul este ales membru corespondent al Academiei Române.
La împlinirea vârstei de 60 de ani, în 1995, Vieru este sărbătorit oficial la Bucureşti, Iaşi şi la Uniunea Scriitorilor din Chişinău. În acelaşi an, poetul este ales membru al Consiliului de administraţie pentru Societatea Română de Radiodifuziune. În 1996 este decorat cu Ordinul Republicii.
La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău. Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în cimitirul central din strada Armeană. La înmormântare au asistat câteva zeci de mii de oameni. Chişinăul nu mai cunoscuse funeralii de asemenea proporţii de la înmormântarea soţilor Doina şi Ion Aldea Teodorovici. Ziua de 20 ianuarie 2009 a fost declarată zi de doliu în Republica Moldova, la ora 10:00 întreaga republică ţinând un moment de reculegere.
Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Cruce.Câteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău şi o stradă din Iaşi și Buzău poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naştere, a fost instalat bustul poetului în Aleea Clasicilor din Chişinău.
,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru.  (Literatura și Arta)
Grigore Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp de neîntrecut. Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin graiul dulce și melodios al limbii române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor de reținut și se fixează în conștiința oricui.  Versurile  sunt străbătute de nuanțe patriotice  care deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.
Unitatea neamului, frăția dintre popoare și evocarea unei istorii adevărate  au fost temele care Grigore Vieru nu s-a sfiit să le expună în opera sa.  Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una dintre ”stelele” literaturii române este și va rămâne un erou național, ce a avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost supus el și poporul său.
Să nu uităm că lirica lui Grigore Vieru a avut surse de inspirație și din tradiţia eminesciană şi folclorică a literaturii noastre transpuse printr-un grai încărcat cu răbdare, înţelepciune şi  frumuseţe, sugestiv și sincer ,original și plin de farmec transmis semenilor săi care-şi deschid cu bunătate sufletul să-l primească, pentru a-şi duce demn mai departe viaţa în spiritul dreptăţii, al iubirii. Al iubirii neamului, plaiului, a dorului strămoşesc, a limbii cea română, a dorului de mamă. Desigur, dragostea, pentru că-n tot ce a creat, fie vers ori faptă, Grigore Vieru a avut drept călăuză dragostea, acea dragoste eminesciană inspirată cu drag printre vremuri, tălmăcită, tăinuită în adâncul inimii.
Grigore Vieru a fost, este și va fi incontestabil, o voce unică și singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic evaziv sau fals, versurile sale contribuie la apărarea şi ilustrarea limbii române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi credinţă. Cărţile de poezie ale lui Grigore Vieru (Numele tăuUn verde ne vedeIzvorul şi clipaCel care suntHristos nu are nicio vină,Rugăciune pentru mamaTaina care mă apără etc.) rămân repere fundamentale ale poeziei româneşti de azi.
Eugen Simion subliniază că „despre Grigore Vieru am putea spune că este ultimul poet cu Basarabia în glas. Un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunţe propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet dârz, un cuget tare, un spirit incoruptibil. Mulţi i-au înţeles stilul şi mesajul, alţii i-au reproşat mereu faptul că nu este un poet postmodern. Judecată rea. Vieru nu putea fi postmodern pentru că, spune chiar el, s-a născut şi a crescut într-o istorie imposibilă şi, când a început să scrie, şi-a dat seama că publicul său aşteaptă altceva de la el. Ceva esenţial, spus limpede, ceva despre suferinţele şi bucuriile naţiei sale, atâtea câte sunt. În aceste circumstanţe, poemul «nu poate fi o zbenguiala a cuvintelor»”.
Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale.  Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.


Bibliografie (surse):
  1. www.grigorevieru.md;
  2. Grigore Vieru. Taina care ma apara. Iasi, Ed. Princeps Edit. 2008;
  3. www.ro.wikipedia.org;
  4. Grigore Vieru, Acum și în veac, editura Litersa, ed.III.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu