Prof. Daniela Julei
Școala Gimnazială Nr.
10 Botoșani
„Grigore Vieru este un mare şi
adevărat poet. El ne transfigurează natura gândirii, în natura naturii. Ne
împrimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea lui de inimă pulsează şi îmi
influenţează versul plin de dor, de curata şi pura lui poezie”(Nichita Stănescu).
Poetul basarabean întrunește toate
condițiile spre a justifica notorietatea sa de poet național: s-a implicat ca
nimeni altul pe frontul intereselor românești în Basarabia, dar mai cu seamă a
promovat, dincolo de scena civică ,,orizontul aspirațional al neamului său în
literatură. Și a
făcut-o fără emfază, cutremurat parcă în permanență de măreția firescului și
simplității fiind una dintre cele mai vii conştiinţe ale românităţii, a găsit, în vremuri
duşmănoase, un fel de a-şi afirma apartenenţa la matricea culturală,
poetică, românească.
Grigore Vieru e definit ca fiind poet
al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii –
poet al lucrurilor sacre. „Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul
Basarabiei. Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin
poezia sa, prin frumosul semănat în inimile copiilor. A fost, este şi va rămâne
Pilonul de rezistenţă al culturii naţionale. Tot ce e mai frumos astăzi poartă
numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii
măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără. A
ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al
tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să
fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel
mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea
merită cununa recunoştinţei noastre. Acest
om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi
firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun. Visul său era de a ne uni prin cuvânt,
prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca
niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de
crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de
omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar
avem un înger în ceruri. Moştenirea pe
care a lăsat-o în urma sa este netrecătoare şi multe generaţii îi vor duce
dorul, mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul dragostei de
viaţă, dragostei de ţară, dragostei de neam, dragostei de adevăr, să-l aducem
copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin
vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le
păstrează cu sfinţenie”. (Zaltur Victoria)
Grigore Vieru a fost mai mult decât
un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei. Despre el nu putem totuşi vorbi la
trecut, fiindcă trăieşte şi astăzi prin poezia sa, prin frumosul semănat în
inimile tuturor celor care l-au cunoscut şi citit. Grigore Vieru este un pilon
de rezistenţă al culturii naţionale române în Moldova de dincolo de Prut.Acesta
lasă o urmă de neşters, ca lacrima de copil, în istoria literaturii române.
Trei lucruri sunt definitorii în lirica lui Vieru: ţara, mama şi limba.
Legătura dintre cele trei este atât de profundă, încât ai impresia uneori că
ele se confundă.
Timpul se scurge constant şi
implacabil, măcinând imperii, destine, averi. Doar valoarea nu are frică de
timp. Valoarea se înscrie cu litere de aur pe tablele vremii şi rămâne să
domine în amintirea generaţiilor ce se perindă, până la sfârşitul lumii. A
ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al
tău prin vers şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin el înseamnă să fii un
ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet naţional, care a ştiut cel mai bine să
aşeze alături cuvintele ca Mamă, Patrie, Iubire, Limbă.
Grigore Vieru este cunoscut în primul
rând ca poet, dar el ne-a lăsat ca moştenire o mulţime de aforisme. Fiecare are
în vedere o temă aparte şi exprimă în cuvinte puţine adâncimi de gând care
dovedesc genialitatea lui Vieru: „Femeia, floarea şi cartea trebuie admirate de
unul singur, în tăcere", „Sufletul rănit naşte mărgărit", „Dorinţa
este amintirea a ceea ce a fost, dorul – a ceea ce va fi", „Basarabia este
un copil înfăşurat în sârmă ghimpată", „Deşi pământul se învârte mereu,
m-am născut acasă", „Degeaba a venit libertatea, dacă fraţii nu se cunosc
între ei", „Cine nu şi-a scris istoria cu sânge, acela sau n-a avut-o
nicicând, sau crede că poate trăi pe contul istoriei altora".
Acesta este
Grigore Vieru, poetul, care o viaţă de om serveşte cu dăruire poezia.
Contemporan cu noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa
noastră naţională pe care le exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul
său. E un poet fructuos, mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul
timpului, e poetul epocii noastre. Un cuvânt despre poetul
Grigore Vieru produce emoţie, trăire firească impusă dincolo de toate ce se
produc în viaţă, împreună cu alţi creatori iluştri, reprezintă o şcoală
poetică, în care poezia este chiar viaţa şi sufletul omului.
Opera marelui poet
ne-a menţinut demnitatea de neam, ne-a hrănit-o cu speranţă, cu adevăr şi cu
puterea de a continua mereu cu fruntea sus: „ Ne-am ţinut veşnic de limba
română într-un deşert aprins în care singura umbră era- umbra ecoului”- zicea
poetul Grigore Vieru. Ca nimeni altul dintre contemporani, poetul stăpâneşte
cuvântul adică, limba română „pe care a învăţat-o o viaţă şi a sacralizat-o”.
Iată ce mărturiseşte însuşi autorul: „Două lucruri în astă lume au fost zidite
până la capăt: Biblia şi Limba Română”. Perfecţiunea, frumuseţea Limbii Române
e lucrarea lui Dumnezeu, crede Poetul.
Secolul nostru are
pretenţia de a regăsi în firea literaturii o esenţializare a faptelor din
întregul nostru univers, de sublimare a originalităţii în orizontul de
aşteptare al omului de azi, atras de esenţe primordiale. Totuşi, harul de poet
sau scriitor nu se subscrie acestei idei atâta timp cât deţine seva interesului
în toate vremurile şi rezistă esenţialmente în pofida unor metamorfozări
conceptuale din epocă.
Dincolo de mormânt, rămâne
figura emblematică a unui poet care a gândit şi a scris româneşte chiar şi
atunci când nu-i era permis sa o facă. Un poet care a scris cu mare dor despre
Mamă, Țară şi Limba Română.
Bibliografie:
Eugen Simion,
,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi”, în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
Ioana Emanuela
Petrescu, „Eminescu și mutațiile poeziei românești”, Editura Dacia,
Cluj-Napoca, 1989
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu