Grigore Vieru – liant între România și Basarabia





Prof. Podovei Marcela
Disciplina Limba și literatura română, Gr. II,
Liceul Tehnologic Ștefan cel Mare și Sfânt, Vorona


                   Rezumat
                   Prin întreaga sa operă, prin activitatea literară și publică, Grigore Vieru a promovat conștiința spațiului cultural românesc, fiind prezent cu o totală dăruire de sine în miezul fierbinte al celor mai importante evenimente desfășurate pe ambele maluri ale Prutului. S-a purtat și s-a exprimat toată viața ca un adevărat liant între cele două părți ale României, patria – mamă. A militat în poezie, în articole, între prieteni și în fața oricui a stat să-l asculte pentru unitatea de neam și de limbă, pentru un spirit liber, pentru înfrățirea românilor, atât după granițe, cât și în cuget și-n simțiri.
A fost un visător care a crezut cu tărie în unirea dintre frumusețea Carpaților și a Dunării cu Basarabia într-o ,,frăție universală’’ a ,,splendorilor Patriei mele’’, așa cum stelele licăresc împreună pe cer în fiecare noapte. Aproape în fiecare poezie se face referire la originile românești, indiferent de tematica abordată. În special, dragostea de mamă este cântată în versuri alături de iubirea față de neam, de doină sau de horă. Un suflet mereu tânăr, Grigore Vieru și-a păstrat ca un copil credința într-un viitor mai bun, într-o Românie unită, purtând pe umerii săi firavi crucea neamului privat de unitatea de la începuturi. Pe cât de firav însă, pe atât de hotărât, căci a dus o luptă pentru unitate prin opera sa, prin cuvânt, prin bunătate și prin iubire de aproapele.
                  Poetul nu s-a remarcat în susținerea ideii de unitate națională doar prin versuri de o rară simplitate și profunzime, ci și pe plan politic. Grigore Vieru a trăit bucuria supremă în momentul trecerii peste Podul de flori, moment pentru care a respirat în fiecare secundă a vieții sale.

                  Prin întreaga sa operă, prin activitatea literară și publică, Grigore Vieru a promovat conștiința spațiului cultural românesc, fiind prezent cu o totală dăruire de sine în miezul fierbinte al celor mai importante evenimente desfășurate pe ambele maluri ale Prutului.
                  Grigore Vieru s-a ridicat din mijlocul unei generații care s-a luptat din răsputeri pentru ca memoria sfântă a neamului să rămână neștirbită, dedicându-și întreaga existență spre a-i mărturisi crezul. Datorită lui și creației pe care ne-a lăsat-o moștenire, vom avea veșnic vie istoria și simțul românesc adevărat. Prin spiritul dăruirii de sine, el devine un simbol al credinței în metafora existențială a unui popor român ce nu poate fi dezbinat. Astfel, opera sa , în totalitate, pare un program literar ce are drept scop formularea unui suflu patriotic bazat pe unirea dintre dăruire și simțire. Grigore Vieru a fost astfel un adevărat simbol al Renașterii naționale, al luptei pentru limba română și identitatea noastră românească.
                  Fiind ales membru corespondent al Academiei Române, poetul a activat în Basarabia, împărțindu-și astfel timpul între cele două maluri ale Prutului. Râul îi devine atât de apropiat încât în multe dintre poeziile sale, scriitorul îi mărturisește frământările, dorurile și aspirațiile ca unui preot sau unui sfânt cu puteri miraculoase, capabil să îndeplinească dorințe, să unească suflete și țări: ,, De-ai curge, tu, Prutule,/ De-ai curge pe Nistru,/ Să nu mă mai desparți/ De frații mei!/ De-ai curge, tu, Prutule,/ De-ai curge pe Mureș,/ Ca liber să pot asculta/ Cântecul nostru,/ Cântecul neamului meu!/ De-ai curge, tu, Prutule,/ De-ai curge pe Olt,/ Să nu/ Mai fiu întrebat/ Ce caut eu/ Ce caut în Țara mea?!’’. S-a purtat și s-a exprimat toată viața ca un adevărat liant între cele două părți ale României, patria – mamă. A militat în poezie, în articole, între prieteni și în fața oricui a stat să-l asculte pentru unitatea de neam și de limbă, pentru un spirit liber, pentru înfrățirea românilor, atât după granițe, cât și în cuget și-n simțiri. Și își pune din nou speranțele în cursul veșnic misionar al Prutului: ,,Poate că el este/ Podul întins peste/ Întreaga Țară’’. Acest mare scriitor este văzut ca un imn religios ce intonează în permanență dorința de reconstituire a ideii de unitate națională sub egida limbii române. Singur mărturisește: Toate zilele mele izvorăsc și se înalță din adâncul și din puterea Limbii Materne. El a crezut cu tărie în ideea că România nu e doar o țară pe hartă ci o patrie cu granițele alungite până în sufletele celor grăitori de aceeași limbă sfântă. A fost un visător care a crezut cu tărie în unirea dintre frumusețea Carpaților și a Dunării cu Basarabia într-o ,,frăție universală’’ a ,,splendorilor Patriei mele’’, așa cum stelele licăresc împreună pe cer în fiecare noapte. Însuși mărturisește că această dorință și-a făcut sălaș în sufletul lui, măcinându-l ca o rană (poezia ,,Rana’’). În același timp, poetul se declară fericit că s-a ridicat din neamul lui, asumându-și menirea de liant între România și Basarabia, ca o ,,trestie/ Cu-ndurerată pleoapă/ În aer jumătate/ Și jumătate-n apă’’.
                  De asemenea, ca un crez artistic, poezia ,,Scrisoare din Basarabia’’ exprimă cât se poate de clar, dar cu o emoție puternică, dorința de a comunica fraților români, de a aparține unui neam de care se simte atașat prin legături resimțite profund. Aproape în fiecare poezie se face referire la originile românești, indiferent de tematica abordată. În special, dragostea de mamă este cântată în versuri alături de iubirea față de neam, de doină sau de horă. Și-a exprimat deseori admirația până la adorare față de marele nostru poet, Mihai Eminescu, simțindu-se un vlăstar peste veacuri din trupul geniului românesc, dator să strige profetic despre unirea sfintei Patrii. Prin abordarea tematicii cu specific eminescian, Grigore Vieru simte și cântă românește, păstrând nemuritoare legăturile de neam pe care Eminescu ni le-a transmis, făcându-ne conștienți de datoria sfântă de a ne uni, datorie ce ne revine nouă, românilor împreună și fiecăruia în parte.
                  Trei lucruri sunt definitorii în lirica lui Vieru: ţara, mama şi limba. Legătura dintre cele trei este atât de profundă, încât ai impresia uneori că ele se confundă și împreună vorbesc despre istoria neamului românesc. A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-i al tău prin vers şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin el înseamnă să fii un ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet naţional, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Mamă, Patrie, Iubire, Limbă. În versurile sale, aceste cuvinte, trecute prin filtrul propriilor simțiri, trezesc în sufletul cititorilor sentimente înălțătoare. Un suflet mereu tânăr, Grigore Vieru și-a păstrat ca un copil credința într-un viitor mai bun, într-o Românie unită, purtând pe umerii săi firavi crucea neamului privat de unitatea de la începuturi. Pe cât de firav însă, pe atât de hotărât, căci a dus o luptă pentru unitate prin opera sa, prin cuvânt, prin bunătate și prin iubire de aproapele. Și astăzi, dacă ar privi spre cele două laturi ale Prutului, care se unesc în cuget și în simțiri în memoria sa și a idealurilor sale înalte, ar vibra de fericire, căci strigătul său nu a fost în zadar.
                   Poetul nu s-a remarcat în susținerea ideii de unitate națională doar prin versuri de o rară simplitate și profunzime, ci și pe plan politic. Astfel, la sfârșitul anilor '80, Grigore Vieru se afla în prima linie a Mișcării de Eliberare Națională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia. Vieru este unul dintre fondatorii Frontului Popular și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989. A participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
                   ,,Singuratic, cu plete lungi, romantice, cu capul puțin aplecat într-o parte, cu fața suptă, ușor resemnată, cu privirile vii, curioase și neliniștite, cu vorba înceată, moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta tonuri aspre, biblice'', așa cum îl descria academicianul Eugen Simion, Grigore Vieru a trăit bucuria supremă în momentul trecerii peste Podul de flori, moment pentru care a respirat în fiecare secundă a vieții sale.
                  
                   


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu