Lișman Irina-Petruța,
profesor pentru învățământul primar, gradul II, Seminarul Teologic ,,Veniamin
Costachi!”- Mănăstirea Neamț (Structura Lunca)
Motto:,,Nu
aștept să vină timpul meu, ci Țara mea”(Grigore Vieru)
Grigore Vieru este poetul care a
reușit să transmită la cel mai înalt nivel emoțional, dorința basarabenilor
care doresc să fie numiți din nou, firesc, români. Iar pentru admiratorii din
România, a avut rolul de a-i sensibiliza față de durerea aproapelui de peste
Prut.
Dacă de multe ori integrăm termenul
,,unire” în sfera politicului, nu înseamnă că nu ținem cont și de sensul
spiritual. Între Basarabia și România nu a încetat niciodată să existe o unire
,,în cuget și-n simțiri”, asta datorită aceleiași credințe păstrate și apărate
de marii voievozi români și faptului că același grai răsună de veacuri în
baladele, doinele, colindele și poeziile de pe ambele maluri ale Prutului.
Multă durere au adunat apele Prutului și Bunul Dumnezeu a rânduit ca pe malul
basarabean să se nască Grigore Vieru, nu într-un palat, ci într-o căsuță
modestă luminată de evlavia mamei sale, care s-a ostenit cu jertfelnicie și
dragoste să-și îndeplinească cât mai bine datoria. Chipul mamei sale e
prototipul femeii creștine, în context românesc: ,,Oh, și crede-așa
într-Însul,/Că în ochii ei cei uzi/Chipul Lui de pe icoană/Se arată și-L auzi.”
Mama și patria au fost marile sale iubiri. Când i-a murit mama, a conștientizat
că este muritor și s-a alinat cu gândul că are o patrie, deși a simțit că nu
mai este copil. În ființa mamei sale a adunat dragostea de credință, dragostea
de limba română și dragostea pentru patria română.
De-acolo, de pe malul basarabean al
Prutului, Grigore Vieru privea ca spre veșnicie și își dorea mai mult ca orice
să ajungă pe celălalt mal, sufletul său simțind amarnica durere a României
sfâșiate. Pentru el nu putea să fie decât o Românie întreagă. În 1973 i se
îndeplinește dorința arzătoare de a ajunge în România și mărturisea : ,, Dacă
visul unora a fost ori este să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să
trec Prutul.”
În perioada 1987 – 1989 participă cu
înflăcărare și curaj, alături de alți intelectuali basarabeni, la bătălia
pentru limba română. La 31 august 1989 bătălia este câștigată și se votează
legea care consacră folosirea limbii române ca limbă oficială și revenirea la
alfabetul latin, așa cum era firesc: ,,Ci doar în limba ta / Durerea poți s-o
mângâi / Iar bucuria / S- o preschimbi în cânt.”
Din 1990 este ales membru de onoare
al Academiei Române și participă la numeroase evenimente din diferite
localități din România, unde este primit cu respect și admirație, pentru
mesajul său naționalist, unificator.
Poeziile lui Grigore Vieru se
caracterizează prin oralitate și pot fi ușor memorate datorită muzicalității și
atractivității versurilor, fiind îndrăgite și înțelese de cititorii și
ascultătorii de toate vârstele.
A plecat spre veșnicie cu dorul
neîmplinit și privește probabil și de-acolo cu durere cum frații sunt
despărțiți de frați, deși își plâng durerile în aceeași limbă.
Dar dacă dorul nu i-a fost împlinit în
timpul vieții pământești, în ziua când Basarabia va reîntregi România și
sufletul său se va bucura în veșnicie!
Bibliografie:
1. Vieru
Grigore, Taina care mă apără, Editura
Princeps Edit, 2008, Iași
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu