GRIGORE VIERU- între Basarabia şiRomânia

Ciobanu Elena-înv.gr. didactic 1,Școala Gimnazială„ Luca Arbore„ Vorona Mare

„Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos,eu întreaga viață am visat să trec Prutul „exprimă crezul poetic,visul măreț al poetului,iubitor de plai,de limbă şi de neam.Grigore Vieru vine din suferința neamului său,iar visul său măreț este ca Basarabia să se integreze în lumea românească şisă nu mai fie provincie rătăcită.

Aruncând o privire peste creația sa lirică,realizezi ca poetul Vieru a plâns amarul şilupta pentru unitatea românilor, despărțiți de vicişitudinile istoriei,a jelit izgonirea lui Dumnezeu din mintea şi viața poporului român,a nazuit după tot ce este sfânt şi curat,plămădind de geniul neamului care l-a odrăslit:”Vin din Basarabia unde românii sunt săraci de mângâiere.Mângâierea noastră e iubire.Mângâierea noastră e credința în Dumnezeu”.Întrebat ce i-ar cere lui Dumnezeu,poetul afirmă ca dragostea față  de Dumnezeu,neam şi limbă,deoarece atunci când unui popor îi slăbește puterea a-şi iubi şi respecta valorile,când viața lui se macină din pricina răutăților,a luptelor pentru putere,uitandu-şi credința strămoșească şi istoria,atunci patria se stinge.Cerul țării, pământul pare acelaşi,dar sufletul neamului se spulberă.Fără dragostea de tot ce-i curat şi românesc,amintirile sfinte se şterg,tradițiile multiseculare se uită,iar sub ochii noștri rămâne cadavrul unui popor,alături de mormântul unei patrii.

Vieru a fost mai mult decât un poet,a fost însuşi sufletul Basarabiei,ce a dus pe umerii săi crucea neamului românesc ,spre a ne uni prin cuvânt,bunătate şi iubire pe cei ce avem o țară, un grai.A ajunge să poți să poți reda istoria neamului în poezie,să poți să aperi ce-i al tău  prin poezie şi să crezi că ești auzit de Dumnezeu prin poezie,înseamnă să fi un poet ales.Creația sa impresionantă,orientată în paginile a peste zece volume se înscrie într-un program literar care are ca element esențial apărarea şi ilustrarea limbii române,integritatea acesteia într -o țară în care s-a refuzat decenii de-a rândul dreptul de cetățenie al acestei limbii.Sentimentul patriotic autentic,starea de sinceră şi ardentăimplicare în destinul propriei țări  au constituit imperative imediate ale creațiilor  sale cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire şi credință.Cărțile  sale („Numele tău”,”Izvorul şi clipa”,”Un verde ce vede”,”Cel care sunt”,”Hristos nu are nici o vină”,”Rugăciune pentru mama”,”Taina care mă  apără”)rămâne  repere ale poeziei de azi.

Poezia „În limba ta”ni se prezintă ca o profesiune de credință limba română, limba în care Vieru a pătimit, a scris,a iubit.În fiecare gest care îl face,în fiecare cuvânt care îl rostește se simte direct răspunzător de soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră:„În aceaşi limbă /Toată lumea plânge/În aceaşi limbă /Râde  un pământ/Şi doar în limba ta/Durerea poți s-o mângâi/Iar bucuria/S-o preschimbi în cânt/Ți-e dor de mama/Si vinul e mai vin/Şi prânzul e mai prânz/Şi doar în limba ta/Poți râde singur/Şi doar în limba ta/Te poți opri din plâns.

Un poet mesianic,obsedat de trei mituri:Limba română, Mama şi Unitatea neamului,o conștiință ce a dat seama de fiecare dată de realitățile convulsive ale unei istorii adesea vitrege,de trecutul națiunii sale,de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată,interzisă,pusă sub semnul întrebări de atâtea ori.Poet al neamului a ştiut cel mai bine să așeze cuvintele:Grai,Mama,Patrie,Iubire.Pentru scriitor mama e patria,libertatea şi deminitatea națională.În multe poezii,iubirea de patrie se confundă cu iubirea mamei:”Pământule/Dar mai întâi /Mi-a rămas Patria”.

Poetul nu se teme de moarte,ci nu mai de suferința mamei-țară pe care poetul o visează unită  („Doina”).Pentru ea se roagă poetul în ciclul de poezie”Mama şi Patria”,patriei îi cere iertare pentru că a trăit în minciuna celor care au rupt biata Moldovă în două :”Istoria românilor şi Limba română sunt aripi esențiale fără de care nu putem zbura peste Prut”.

Un om bun şi iubitor de țară,credincios misiunii sale în 1964 publică în revista Nistru poemul”Legământ”dedicat poetului M.Eminescu, iar în 1968 în volumul de versuri”Numele tău”dedică poeme scriitorilor T.Arghezi,I.Blaga,M.Sorescu,N.Labiș,promovând limba română în spațiul căreia ne mișcăm şi prin voia lui Dumnezeu suntem datorii să o apărăm. În volumul de poezii „Trei iezi”,ieșit de sub tipar în 1970 se găsea şi poezia”Curcubeul”în care poetul prin metafora curcubeului cu trei culori elogiază drapelul tuturor românilor,iar in 1977 lansează volumul de poezii”Acum şi în veac”,cele mai îndrăgite poezii fiind „Eminescu”si „Reaprindeți candelele”,versuri ce au un mare rol în deșteptarea conștiinței naționale a românilor de pretutindeni.A iubit poporul până la lacrimi  şi şi-a consacrat întreaga viață copiilor,îndrăgostiților maturilor lăsând o operă monumentală,de o muzicalitate şi o frumusețe rară.

El a trecut graiul prin inima sa,încarcandu-l cu răbdare,înțelepciune şi o nouă frumusețe. Cuvântul lui” tună ca să strălumineze bolți şi plouă să lege rod şi mugurel să scoată frunze şi flori”.Nimic strident,nimic evaziv,nimic fals în lirica lui Vieru,chiar şi atunci când mustra pe dusmanii românilor. Expresivitatea gravă a versurilor sale,solemnitatea muzicală, armonia frazei,valoarea,adevărul foc din poet o prezintă emblematică a literaturii române contemporane.El se număra printre poeții ce au scris o „limbă ca un fagure de miere”.

Dar ceea ce l-a transformat într-un erou al neamului este implicarea directă a acestuia în Mişcarea de Eliberare Națională din Basarabia.Astfel grație lui s-a împlinit visul tăgăduind de decenii de a vorbi în limba română peste tot.Fiind unul dintre fondatorii Frontului Popular a participat la dezbaterile Sesiunii a XIII a Obiectului Suprem a R.S.S.M în care s-a votat limba română ca limbă oficială şi trecerea la grafica latină. La sfârșitul anilor ’80 el se află în prima linie a Mişcarii de Eliberare Națională a Basarabiei,atât de modest vorbind de la tribună eliberării întrucât inspiră nu doar încredere în forțele unui neam,obosit,dar şi certitudinea unui viitor luminos pentru poporul său. În această perioadă publică versuri care-i îndeamnă pe basarabeni să treacă „Podul de florinca să -şi redescopere frații ”. Poet al lucrurilor sacre a fost însuşi sufletul Basarabiei.El a fost poetul dragostei de țară,dragostei de viață, dragostei de neam,dragostei de adevăr,penița sa deschizând drumul spre Patria Mamă.Desi a trăit în România înstrăinată,prin lupta sa pentru unitatea neamului aparține tuturor românilor. Creația sa a fost şi va rămâne umbra ecoului ce ne-a apărat limba română  şi demnitatea de neam.

Vieru a lăsat cel mai de preț testament care l-ar fi putut lăsa cineva omenirii-Poezia.El a fost ales de Dumnezeu şi trimis pe pământ ca o „pasăre măiastră” să ne lase drept avere limba noastră  ce-i „comoară ”ca noi s-o păstrăm,s-o cultivăm şi s-o transmitem generațiilor ce urmează, fiindcă noi prin grai suntem popor şi existăm prin neam ca limbă.

„Suntiarbă/Mai simplu nu pot fi/sunt cuvintele care ne amintesc veșnic de simplitatea,omenia cu care ne-a cucerit inimile.

Bibliogafie

1.Nicolae Tordija”Revista Limba română”Ed.2009

2.Daniel Corbu”Revista Convorbirii Literare”1967

3.Nicolae Daniliuc”Doxologia 13 februarie”2015

4.Lazăr Ladariu”Ziarul cuvântul”2010