u Mihaela ,prof.înv.primar,grad did.I.Școala
Gimnazială Nr. 7 Botoșani
,,Cămășile
de sărbătoare
Spălate-au fost de ursitoare,
Ca vraja lor să înflorească
În
dulcea limbă românească,,
,,Există trei prilejuri de te
cunoaște pe tine însuți: MUNCA, IUBIREA și
CUMPĂNA,,.
,,PATRIA este ca un COPIL :dacă uiți de el ,poate să plece de acasă,,-erau
alte două dintre credințele poetului Grigore Vieru.
E greu sa vorbesti la trecut despre
EL,poetul român născut dincolo de
Prut.
Grigore Vieru avea un chip blând,o minte strălucitoare.A fost un om bun
si iubitor de oameni,iubitor de țară.Așa l-au perceput nu doar apropiații,ci și
aceia care și-au intersectat drumul cu al său.
Grigore Vieru a fost,
incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul
poeziei româneşti. Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţei rostirii
lirice, stări de spirit de o rară autenticitate, conturate în enunţuri poetice
armonioase şi limpezi, sugestive şi sincere. Nimic strident în lirica lui
Grigore Vieru, nimic evaziv sau fals.
Versurile lui se înscriu într-un
program literar ce are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii
române, integritatea acesteia într-o ţară în care s-a refuzat, decenii de-a
rândul, dreptul de cetăţenie al acestei limbi. Recursul la sentimentul
patriotic autentic, starea de sinceră şi ardentă implicare cetăţenească în
destinul propriei patrii, toate acestea au reprezentat imperative imediate ale
creaţiilor sale, cărora poetul li s-a dedicat cu dăruire, spirit al jertfei şi
credinţă.
Cărţile de poezie ale lui Grigore
Vieru (Numele tău, Un verde ne vede, Izvorul şi clipa, Cel care sunt, Hristos
nu are nicio vină, Rugăciune pentru mama, Taina care mă apără etc.) rămân
repere fundamentale ale poeziei româneşti de azi. O poezie precum În limba ta
ni se prezintă ca o profesiune de credinţă a unui scriitor cetăţean, ce a
aşezat mereu, mai presus de propria fiinţă, idealurile neamului, celebrând, în
versuri înfiorate de patos, limba română, limba în care a pătimit, a scris şi a
iubit.
„În aceeaşi limbă / Toată lumea
plânge, /În aceeaşi limbă / Râde un pământ. / Ci doar în limba ta / Durerea
poţi s-o mângâi, /Iar bucuria /S-o preschimbi în cânt. / În limba ta / Ţi-e dor
de mama, / Şi vinul e mai vin, / Şi prânzul e mai prânz. / Şi doar în limba ta
/ Poţi râde singur, / Şi doar în limba ta / Te poţi opri din plâns”.
Cred că latura de cea mai
autentică profunzime a poeziei lui Grigore Vieru este aceea a responsabilităţii
civice a scriitorului, a omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe
care îl face, cu fiecare cuvânt pe care îl rosteşte, adânc răspunzător de
soarta neamului său, de destinul limbii în care s-a născut şi în care respiră.
Eugen Simion subliniază că „despre Grigore Vieru am putea spune că este ultimul
poet cu Basarabia în glas.
Un poet mesianic, un poet
al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea
neamului. Un poet elegiac, dar, în ciuda fragilităţii înfăţişării sale şi a
vocii sale – moi şi stinse, menite parcă să şoptească o rugăciune, nu să pronunţe
propoziţii aspre ca vechii profeţi – un poet dârz, un cuget tare, un spirit
incoruptibil.
Mulţi i-au înţeles stilul şi
mesajul, alţii i-au reproşat mereu faptul că nu este un poet postmodern.
Judecată rea. Vieru nu putea fi postmodern pentru că, spune chiar el, s-a
născut şi a crescut într-o istorie imposibilă şi, când a început să scrie, şi-a
dat seama că publicul său aşteaptă altceva de la el. Ceva esenţial, spus limpede,
ceva despre suferinţele şi bucuriile naţiei sale, atâtea câte sunt. În aceste
circumstanţe, poemul «nu poate fi o zbenguiala a cuvintelor»”.
Grigore Vieru întrupează, în ansamblul
literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de
excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale.
O conştiinţă ce a dat seamă, de
fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de
trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba
română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori.
Exemplaritatea destinului poetic
al lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de
orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a
enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars
poetica: „Merg eu dimineaţa, în frunte, / Cu spicele albe în braţe / Ale
părului mamei. / Mergi tu după mine, iubito, / Cu spicul fierbinte la piept /
Al lacrimii tale. / Vine moartea din urmă / Cu spicele roşii în braţe / Ale
sângelui meu – / Ea care nimic niciodată / Nu înapoiază. / Şi toţi suntem
luminaţi / De-o bucurie neînţeleasă”.
Valoarea,
adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul
poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.Îndemnul său va dăinui
în timp și spațiu:
,,Sculați –vă,sculați-vă,sculați-va,
Din somnul cel de moarte!
Sculați –vă,sculați-vă,sculați-vă,
Prin
limbă și prin carte!,,(Grigore Vieru)
,,Grigore Vieru este un mare și adevărat
poet.El transfigureaza natura gândirii în natura naturii.Ne imprimăvărează cu o toamnă de aur.Cartea lui
de inimă pulsează și îmi influențează versul plin de dor,de curată și pură liniștire,,(Marin
Sorescu)
Bibliografie
1.Grigore Vieru ,Poezii,Editura ,,Literatura
artistică,,Chisinău,1983.
2.Grigore
Popa,,Grigore Vieru-Poetul,,Chișinău:Stiința,2010
3.Ioana
Voială Dobre,-,,Între verde și albastru,,
4.Citate
despre Grigore Vieru,iunie,2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu