Asofronie Doinița, învățător,
grad didactic I Școala Gimnazială „Gh. Popovici” Lozna
„Limba este focul veghetor al Patriei, suflarea ei caldă, sănătatea ei
liber ziditoare de frumos. Limba este frumusețea activă a patriei.”—așa definea
Grigore Vieru limba, având o idee genială, printr-o exprimare superbă, folosind
un ton serios.
Grigore Vieru a trăit prin poezie, a transmis neamului vrednicia ca un luptător neobosit. Chiar dacă
a fost prigonit pentru dreptate, poetul a reușit să țină piept chiar și celor
mai încercate timpuri.
Nu a avut o copilărie ușoară. A rămas orfan de tată, care a plecat la
război și nu s-a mai întors. Mama sa l-a crescut cu multă dragoste, iar el prin
multă muncă și devotament a reușit să obțină rezultate remarcabile. În poeziile
sale mama este o temă esențială, acest lucru fiind reflectat în versurile : „
Ușoară, maică/ Ușoară/ C-ai putea să mergi călcând/Pe semințele ce zboară/
Între ceruri și pământ/ În priviri c-un fel de teamă,/ Fericita totuși ești/
Iarba știe cum te cheamă,/ Steaua știe ce gândești”( Făptura mamei).
Ceea ce l-a urcat la rangul de erou a poporului este implicarea acestuia în
Mișcarea de Eliberare din Basarabia, alături de Ion și Doina Aldea Teodorovici,
Ion Vatamanu sau Adrian Păunescu. Datorită lui s-a văzut visul împlinit, acela
de a vorbi în limba română și de a scrie românește. Tot lui i se datoarează
sensibilitatea națională stârnită în rândul multora care simțeau românește.
Prin graiul său poetic a redeschis drumul spre patria mamă, căci el însuși
spunea: „ Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața-ntreagă am
visat să trec Prutul.”.
Prin atitudinea sa încununată de modestie și dând dovadă de o omenie pură,
se adresa mulțimii, inspirând nu doar încrederea în faptele unui neam obosit,
dar și certitudinea unui viitor luminos pentru toți. Purta mereu în suflet grijile
unui popor dezlipit de patria mamă.
Grigore Vieru rămâne figura emblematică a unui poet care a gândit și a
scris românește chiar și atunci cand nu i-a fost permis să o facă, a unui poet
care a scris cu mare dor despre mamă, țară și limba română.
În emisiunea „Destine și pasiuni” difuzată la RRA în februarie 2005, pe
când poetul împlinea 70 de ani – acesta declara: „ Sunt fericit că scriu în limba
română. A scrie în limba română este ca și cum Dumnezeu te-ar închide în ochiul
său, de unde vezi întreg Universul, chiar dacă Dumnezeu îl ține închis, de
teamă să nu te scape jos...”
În 1988 în ziarul „ Literatură și artă” din Chișinău a apărut primul text
cu grafie latină din Basarabia postbelică−autor Grigore Vieru.
În 1964 poetul Grigore Vieru publică în revista Nistru poemul „Legământ”,
dedicat lui Mihai Eminescu. Poemul începe cu versurile: „Știu: Cândva, la miez
de noapte/ Ori la răsărit de Soare/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra
cărții Sale.”. Acest poem tulburător, a
însemnat de fapt consfințirea repunerii în circulație, în Basarabia, a geniului
nostru tutelar și a luptei pentru limba română strămoșească.
Grigore Vieru face parte din generația poetică a anilor ꞌ60. Contemporan cu
Nicolae Labiș, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru, Marin Sorescu, Ana Blandiana,
Ion Gheorghe, Adrian Păunescu, Ioanid Romanescu, Cezar Baltag, poeți care au
reușit să refacă, fiecare cu steaua personalității sale, punțile de legătura cu
poezia românească interbelică, distruse în perioada comunistă.
Iată ce spun unii poeți despre Grigore Vieru și creațiile sale:
„Grigore Vieru este un poet care
și-a asumat greul unui grai, trecându-l prin inima sa și, încărcat de rabdare,
înțtelepciune și frumusețe, îl întoarce semenilor săi, care-i deschid de bună
voie inima să-l primească, pentru a duce mai demn pe mai departe viața în
spiritul dreptății șial iubirii ce
covârșește și poate birui totul, al credinței față de cele nepieritoare și al
nădăjduirii ce nu poate da greș, un asemenea poet rămâne-va „suflet în sufletul
neamului său”.”( Ioan Alexandru)
„Compunând versuri pentru copii, poetul mărturiseaă, scriindu-le, aude și
melodia, pe care o comunică apoi unui compozitor. Toate versurile sale au, de
fapt, o melodie unică, inconfundabilă și nu este de mirare ca în spațiul natal
această creație este atât de populară și de îndrăgită
Trebuie sa adaugăm la aceasta o conștiință propriu-zisă de artist, în
sensul tradiției romantice ilustrată de un Eminescu, dar și de un Lermontov și
un Puskin.În peisajul cam sofisticat al liricii contemporane, uneori prea
compusă și prea cerebrală, versul său țâșnește în lumină proaspăt, cu forța de
gheizer.”(Marin Sorescu)
„Grigore Vieru se cuprinde în inima românilor ca Vârful de Dor în lumina
Bucegilor, ca mireasma pelinului în câmpia Bărăganului, ca strugurii în viile
Moldovei întregi și ca miraculoasa noapte a colindelor în fereastra copilariei.
Tot timpul inspirat și blând, plin de furtunile ce domină povestea Nistrului,
înscriindu-și durerea în Marea Neagră.”(Fănuș Neagu)
„Grigore Vieru este un mare și adevarat poet. El transfigurează natura
gândirii în natura naturii. Ne împrimăvărează cu o toamnă de aur. Cartea lui de
inimă pulseaza și îmi influențează versul plin de dor, de curata și pura
limpezire.”(Nichita Stanescu)
„Grigore Vieru a fost comparat pe bună dreptate cu Eminescu, Cosșuc, Goga,
Blaga, dar această comparație nu trebuie oprită la nivelul exprimării
artistice.”(Viorel Dinescu)
Dacă există o veșnicie românească, această veșnicie ar trebui să se
numească Vieru, fiindcă ea ne cuprinde pe toți.
Grigore Vieru și-a luat în serios
rolul de tribun și iluminător, astfel în anul 1970 prin truda sa scoate la lumină un Abecedar
împreună cu scriitorul Spiridon Vangheli de care se bucură copii basarabeni și nu numai. Tot prin truda
sa apare cartea de căpătâi a copiilor din Basarabia− Albinuța− un modern manual
de scriere și citire. Împreună cu alți intelectuali basarabeni își arată
prezența înflăcărată în bătălia pentru impunerea limbii române ca limbă
oficială.
Poeziile lui Grigore Vieru stau la baza excelenței și a originei bunei
înțelegeri a unei creații autentice. Datorită liniei melodioase și deosebite a
limbii române poetul a reușit să ilustreze cele mai înalte idealuri ale
spiritualității nemului. Afecțiunea față de poporul român și plaiul natal nu a
avut limite pentru el. Poeziile sale sunt ușor de memorat și se fixează în
conștiința oricărui cititor. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când
citim sau auzim un vers al poetului deoarece în aceste versuri a fost pusă
întreaga pasiune patriotică. Adorația față de neam, de plai, de mama, de frate
și de bună credință, doar poetul a cunoscut-o.
În opera sa Grigore Vieru a expus unitatea nemului, frăția dintre popoare
și evocarea unei istorii adevărate. Fiind numit un „poet al lucrurilor sacre” a
fost și rămâne poetul neamului care a „desființat” granița dintre Basarabia și
România.
Bibliografie
·
Grigore
Vieru- Wikipedia
·
Grigore
Vieru- Acum și în veac, editura Litera, 1997,Chișinău
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu