Roman Liliana, prof. pentru învățământul
primar, grad didactic I
Școala Gimnazială Nr. 1 Stăuceni, jud.
Botoșani
Din
pleiada scriitorilor basarabeni se remarcă în mod special poetul Grigore Vieru,
care alături de dragostea de mamă, așază la loc de cinste dragostea de locul
natal, de țărâna străbună, de patria mamă și, nu în ultimul, rând de limba
românească.
După
cum el însuși mărturisea într-un interviu, a compus primele versuri în nopțile
de singurătate ale anului 1946, anul de foamete, când își aștepta cu înfigurare
mama plecată la Cernăuți să ia ceva de mâncare („ Vino tu, vino tu” , „ Nu te
du, nu te du”).
Marea
poezie românească a descopert-o în proverbele, ghicitorile și cântecele
populare pe care le considera fără egal pe acest pământ.
Grigore
Vieru declara că dragostea pentru cuvântul și cântecul românesc le-a moștenit
prin instinct. Strigătul sângelui îi spunea că este român, chiar dacă în
școală, elev fiind, i sespunea că nu este român.Sinteza
modelului de educație sovietică, antiromânească a basarabenilor o întâlnim în multe versuri: "Când pe lume-am apărut/ La o margine de Prut,/ Lângă râul pătimit,/ O
străină m-a răpit/ Și astfel mă legăna:/ "Nani, nani, nani-na,/ Peste Prut
trăiesc jandarmi,/ Să crești mare să îi sfarmi!/ Peste Prut trăiesc potăi,/ Iar
nu frățiorii tăi!/ De-or striga: române drag,/ Pune mâna pe ciomag,/ De-ai să-i
vezi cântând de dor,/ Pune mâna pe topor!/ De ți-or spune că ți-s frați,/ Să
nu-i lași nespintecați!"/ Copil prost, copil furat,/ Frate, rău te-am
suparat!/ Dar eu nici o vină n-am,/ Fost-am despărțiți de neam/ Și chiar Domnul
Cel de Sus/ A tăcut și nu mi-a spus/ Care e măicuța mea/ Și nici maica
spusu-mi-a." (Cantec popular).
În anii comunismului a scrismulte poeme dedicate
limbii noastre, pe care n-o putea numi limb română, dar nici limba
moldovenească, poeme care au ajutat neamul nostru dintre Prut și Nistru. Dar
versurile sale, „ odată ce le-ai auzit sau citit, te trezești într-o zi că le
știi pe de rost, în simplitatea lor măreață și întreagă dăltuită de vremi și
vânturi ca piatra râului și obrazul țăranului, parcă ieșite din adâncuri
anonime la vedere, precum scoica întru a-și dărui perla și încovoiată coroana
pentru a-și desprinde fructul auriu în poala copilului”.(Ioan Alexandru).
A făcut
cunoștință cu poezia românească prin cântecele prin cântecele pe care i le
cântau părinții.Mai târziu, după dezghețul lui Hrușciov, a cunoscut poezia lui
Eminescu, Alecsandri, apoi, treptat, toți marii poeți români.Grigore Vieru considera poezia românească a fi una dintre
cele mai originale, mai variate și mai
frumoase poezii din lume. Declara că se simte mai apropiat de Octavian Goga și
George Bacovia, pentru că „ au venit și
ei din suferință„.
Autor a
multor manuale și cărți de versuri pentru copii (celebra carte „Albinuța” este
apreciată atât în Basarabia cât și în România), își punemari speranțe în copiii
care cresc și vorbesc limba română, se consideră româniși care la maturitate
vor realiza ceea ce n-a realizat generația actuală, ” ei vor fi România
întreagă”.
Poetul
compara Basarabia cu un copil născut cu inima înafara pieptului. „Inima
Basarabiei trebuie pusă la locul ei. Locul ei este limba română, este istoria
română, este credința strămoșească”. Lucrul acesta se poate face doar împreună,
români din România și Basarabia, după cum își exprima domnia sa speranța într-un interviu.
În anul
1973, Grigore Vieru vine în România împreună cu odelegație de scriitori
sovietici. Atunci participă la o întâlnire cu redactorii revistei „Secolul 20”.
Tot atunci, la rugămintea sa, vizitează mănăstirile Putna, Voroneț, Sucevița,
Dragomirna, Văratec. S-a întors la Chișinău cu ocomoară, un sac de cărți
românești. Mai târziu poetul a
mărturisit că : „Dacă visul unora
a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.”
A
revenit în România un an mai târziu, când scriitorul Zaharia Stancu, președinte
al Uniunii Scriitiorilor din România, îi face o invitație oficială di partea
societății Uniunii, căreia îi dă curs. Atunci vizitează Transilvania, însoțit
de poetul Radu Cârneci. În 1977, iarăși la invitația Uniunii Scriitorilor din
România vizitează, împreună cu soția sa, mai multe orașe din România:
București, Constanța, Cluj-Napoca, Iași. Scrisul poetului nostru a căpătat alte
dimensiuni după acest an; siguranța că are în spatele lui o țară și o limbă
care să-i apere scrisul răzbate din tot ce a scris ulterior(Nicolae Dabija)."Din
Basarabia vă scriu,/ Dulci frați de dincolo de Prut./ Vă scriu cum pot și prea târziu,/
Mi-e dor de voi și vă sărut”
La
sfârșitul anilor 80, Grigore Vieru se află în prima linie aMișcării de Eliberare
Națională din Basarabia, iar textele sale au un rol important în deșteptarea
conștiinței naționale a românilor dintre Prut și Nistru. Grigore Vieru este
unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre
organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 27 august 1989.Primele Mari Adunari Naționale ale basarabenilor au luat naștere la
seratele de poezie ale lui Grigore Vieru, de la începutul anilor '80. Ulterior,
ele au curs în stradă, transformandu-se în manifestări cu sute de mii de
participanți. Grigore Vieru a ajutat (înainte de 1989) generațiilor tinere
să-și regăsească Țara, dar și Țării (după 1989) - să-și regăsească Basarabia,
cea a culturii și-a poeziei. Mai puțin pe cea a politicii.A
participat activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a a Sovietului Suprem din RSSM,
în care se votează limba română ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
Personal, mărturisesc că priveam la televizor, din România, manifestările care
au avut loc în august 1989 în Basarabia și îi admiram pentru curajul cu care
înfruntau totalitarisml sovietic. Cred că am avut multe de învățat de la ei în
acele zile.
Grigore
Vieru și-a trăit viața pe baricade. Acest bărbat firav, ca un fir de iarbă
("Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi"), a clătinat din țâțâni un
imperiu, care până la urmă s-a prăbușit(Nicolae Dabija).
Grigore
Vieru este poetul care și-a asumat greul unui grai trecându-l prin inima sa și,
încărcat de răbdare înțelepciune și o nouă frumusețe, îl întoarce semenilor săi
care-și deschid de bunăvoie inima să-l primească, pentru a-și duce cu demnitate
viața în spiritul dreptății, al iubirii ce covârșește și poate birui totul, al
credinței față de cele ce nu au moarte și al speranței ce nu poate da greș; un
asemenea poet va rămâne „suflet în sufletul neamului său”.
Poetul
a încetat din viață în data de 18 ianuarie 2009, la două zile după un accident
de circulație, în urma unui stop cardiac din care nu a mai fost resuscitat.
Deși
România și Basarabia au rămas mai sărace fără Grigore Vieru, de la el am
învățat că: casa părintească nu se vinde, limba nu se vinde, țara nu se vinde.
El ne-a atras atenția că Dumnezeu nu ne-a uitat: „ Reaprindeți candela-n căscioare/ Lângă busuiocul cel mereu,/ Degerat
la mâini și la picioare,/ Se întoarce-Acasă Dumnezeu”.
Martorii
spun că Grigore Vieru nu-și trăda prietenii, dar nici dușmanii; le era la fel
de fidel și unora și altora. Prietenii lui erau prietenii Limbii Române;
dușmanii lui erau dușmanii limbii române. Dacă unii confrați de idei își doreau
să ajungă în Europa, unde nu-iaștepta nimeni, poetul Grigore Vieru dorea să
ajungă la cititorii săi de acasă, carea i-au așteptat cu nesaț poeziile.
La
moartea lui, Nicoloae Dabija se întreba de Grigore Vieru nu a murit de o moarte
bună, de ce a fost urât?...Pentru
talent, curaj, dârzenie, omenie, demnitate, credință, bunătate, curățenie,
verticalitate. Calități pe care unii le considerau defecte. A fost un model de
poet și luptător.
Dacă-i
iubim poeziile, dacă-l iubim pe poet, atunci să nu-l dezamăgim! Ziua lui, 14
februarie să o sărbătorim ca pe o zi a dragostei de limbă și de neam.
Bibliografie:
*Grigore
Vieru, Rădăcina de foc, Editura Univers, București, 1988;
* In memoriam: Interviu cu poetul Grigore Vieru -
Apologetul și Mărturisitorul;
*GrigoreVieru, Numele tău, Editura Cartier, 2018.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu