Prof. înv.primar:
BirteaBernadeta Ramona, Grad I
ȘcoalaGimnazială
Nr.1 Slănic Moldova, Bacău
GrigoreVieruestepoetulînceputurilor,
ființăpământeanășinepământeanădeopotrivă, umedă de roualacrimilorvărsate de-a
lungulveacurilor de româniibasarabeni.
SursapoezieiluiGrigoreVieruesteviațaîntoatăcomplexitateaei: copilăria,
bucuriatinerească, nelinișteașisuferințaiubiriiabsolute.Poezialuiestedidactică,
e o carte de lecturăeternă: o viață de om de la naștere la moarte, transpusăînformeparabolice,
uneorimoaleși fin, alteoriaspru, retoricșipovățuitor.
"Limbaromânăesteîntâiagraniță a
țăriimele care trebuiepăzită""Suntiarba. Mai simplu nu pot fi- declara cu
modestieGrigoreVieru - un gând care stăîncrustatpepiatra de mormânt."
Dar dincolo de
mormântrămânefiguraemblematică a unui poet care a gînditşi a
scrisromâneştechiarşiatuncicând nu-i era permissa o facă. Un poet care a scris
cu mare dordespreMamă, ȚarăşiLimbaRomână.
"Suntfericitcăscriuînlimbaromână.
..A scrieînromânăestecaşi cum Dumnezeute-arînchideînochiulsău, de
undeveziîntregUniversul, chiardacaDumnezeuîlţineinchis, de teamăsă nu te scape
jos...
"Euvăd din
interiorullimbiiromâneîntreagalume, întregulUnivers...întreagamişcare a
planetelor, chiardacaea, limbaromână nu are o circulaţieuniversală."Limbaromânăesteîntâiagraniță
a ţăriimele care trebuiepăzită, apăratăşifortificată".
Poetulvorbea cu mult dragdesprecât
de multşi-a doritsăajungăînRomânia-Ţarasa la care se uita din
grădinacaseipărinteşti, el fiindnăscutpemalulPrutului (n. 14 februarie 1935,
satulPererîta, județulHotin, România Mare - d. 18 ianuarie 2009, Chișinău) de
unde se vedeauMiorcaniilui Ion Pillat cum îîplaceasăspună de atâteaori.
Mărturiseacăşi-a
ascunslacrimilecasă nu-l vadăgrănicerulatuncicând atrecut prima datăPrutul,
povesteadespreprietenia cu NichitaStănescu, cu Marin Sorescu, Adrian Păunescu,
Tudor Gheorghe pe care-i considerafraţiilui, desprecolaborarea cu artiștii de
peambelemaluri ale Prutului, desprecât de multîiiubeapeceimici, dăruindu-le
poeziiiareiîlrăsplateau cu multădragosteşi cu serbări la care-l invitauşi-i
recitauversurile.Demulteoripoetulspuneacăatuncicând se supărapeceimarifugea la
ceimici, care nu-l dezamăgeau.
GrigoreVieru a fost,
incontestabil, o voce singulară, de o expresivitatedeosebităînpeisajulpoezieiromâneşti.
Versurile sale au ilustrat, într-un regim al excelenţeirostiriilirice, stări de
spirit de o rarăautenticitate, conturateînenunţuripoeticearmonioaseşilimpezi,
sugestiveşi sincere.Nimic strident înliricaluiGrigoreVieru, nimicevazivsaufals.Versurilelui
se înscriuîntr-un program literarce are ca element
esenţialapărareaşiilustrarealimbiiromâne, integritateaacesteiaîntr-o ţarăîn
care s-a refuzat, decenii de-a rândul, dreptul de cetăţenie al acesteilimbi.
Recursul la sentimentul patriotic autentic, starea de
sincerăşiardentăimplicarecetăţeneascăîndestinulproprieipatrii, toateacestea au
reprezentat imperative imediate ale creaţiilor sale, cărorapoetul li s-a
dedicat cu dăruire, spirit al jertfeişicredinţă.Cărţile de poezie ale
luiGrigoreVieru (Numeletău, Un verde ne vede, Izvorulşiclipa, Cel
care sunt, Hristos nu are niciovină, Rugăciunepentru
mama, Taina care măapără etc.) rămânreperefundamentale ale
poezieiromâneşti de azi. O poezieprecum Înlimba ta ni se
prezintăca o profesiune de credinţă a unuiscriitorcetăţean, ce a aşezatmereu,
maipresus de propriafiinţă, idealurileneamului, celebrând, înversuriînfiorate
de patos, limbaromână, limbaîn care a pătimit, a scrisşi a iubit:
„Înaceeaşilimbă / Toatălumeaplânge, / Înaceeaşilimbă / Râde un pământ. /
Cidoarînlimba ta / Durereapoţi s-o mângâi, / Iarbucuria / S-o preschimbiîncânt.
// Înlimba ta / Ţi-e dor de mama, / Şivinul e maivin, / Şiprânzul e maiprânz. /
Şidoarînlimba ta / Poţirâdesingur, / Şidoarînlimba ta / Tepoţiopri din plâns”.
Cred călatura de ceamaiautenticăprofunzime a
poezieiluiGrigoreVieruesteaceea a responsabilităţiicivice a scriitorului, a
omului de cultură, care se simte, cu fiecare gest pe care îl face, cu
fiecarecuvântpe care îlrosteşte, adâncrăspunzător de soartaneamuluisău, de
destinullimbiiîn care s-a născutşiîn care respiră. EugenSimionsubliniazăcă
„despreGrigoreVieru am puteaspunecăesteultimul poet cu Basarabiaînglas. Un poet
mesianic, un poet al tribuluisău, obsedat de treimituri: Limbaromână, Mama
şiUnitateaneamului. Un poet elegiac, dar, înciudafragilităţiiînfăţişării sale
şi a vocii sale – moişistinse, meniteparcăsăşoptească o rugăciune, nu
săpronunţepropoziţiiasprecavechiiprofeţi – un poet dârz, un cuget tare, un
spirit incoruptibil. Mulţi i-au înţelesstilulşimesajul, alţii i-au
reproşatmereufaptulcă nu este un poet postmodern. Judecatărea.Vieru nu putea fi
postmodern pentrucă, spunechiar el, s-a născutşi a crescutîntr-o
istorieimposibilăşi, când a începutsăscrie, şi-a
datseamacăpubliculsăuaşteaptăaltceva de la el. Cevaesenţial, spuslimpede,
cevadespresuferinţeleşibucuriilenaţiei sale, atâteacâtesunt.
Înacestecircumstanţe, poemul «nu poate fi o zbenguiala a cuvintelor»”.
GrigoreVieruîntrupează,
înansamblulliteraturiiromâne, destinulunuiscriitor cu o înzestrarespirituală de
excepţieşi, înacelaşitimp, o impecabilăconştiinţă a naţiunii sale. O
conştiinţăce a datseamă, de fiecaredată, de realităţile convulsive ale
uneiistoriiadeseavitregi, de trecutulnaţiunii sale, de amprentatragicăpe care a
căpătat-o adesealimbaromână, amputată, interzisă, pusă sub semnulîntrebării de
atâteaori.
Bibliografie :
1.
Grigorevieru - Wikipedia
2.
GrigoreVieru,
Acumșiînveac, edituraLitersa, ed.III.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu