POEZIA PE CARE O SIMŢI E CA ŞI ÎNŢELEASĂ

Profesor Gavril Simona – Cătălina

Grad didactic I

Şcoala Gimnazială Nr. 1 Suliţa, jud. Botoşani

„Poezia pe care o simţi este ca şi înţeleasă”, afirma Grigore Vieru. A fost, cu siguranţă, ideea după care s-a ghidat toată viaţa, căci poeziile sale, la prima ascultare, pătrund în sufletul oricui, fiind simţite cu toată fiinţa. Poate datorită tematicii simple: mama, natura, patria, casa părintească etc., poate că au fost poezii pe care, cu siguranţă, le-a scris şi le-a transpus cu ajutorul sufletului său sensibil, transformându-le în fărâme de viaţă, fîrâme de suflet, ecouri ale celor mai sensibile subiecte ale omului. Poate această accesibilitate a poeziilor ale lui Grigore Vieru se datorează limbajului simplu, accesibil, necriptat şi care emană modestia unui spirit complex.

Ca profesor de limba şi literatura română la ciclul secundar inferior (gimnazial), m-am confruntat adeseori cu imposibilitatea unor copii de a descifra mesajul unei poezii chiar după primele cinci-şase lecturi aprofundate.

Dar când am citit poezii ale lui Grigore Vieru, nu am întâlnit elevi care să nu identifice ideea poetică. Asta nu înseamnă că Grigore Vieru a scris o poezie simplă. Nici pe departe! Ci doar că a scris poezie cu suflet, cu „cheia la vedere”, poezie care se adresează tuturor.

Şi ceea ce este iarăşi de remarcat este faptul ca Vieru nu a fost poet basarabean, nici român! A fost poet care a vibrat pentru reîntregire, a tremurat între cele două maluri ale Prutului, suferind din cauza acestei despărţiri nedrepte, după cum însuşi afirma: ”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”! Şi nu se referea la trecere fizică, a pendulat cât de des a putut între cele două maluri, se referea la trecerea spirituală, prin poezie, cu ajutorul căreia, să contribuie, poate, la reîntregirea neamului românesc atît de greu încercat:

Din Basarabia vă scriu,
Dulci fraţi de dincolo de Prut.
Vă scriu cum pot şi prea târziu,
Mi-e dor de voi şi vă sărut.

                

Aflând că frate-mi eşti, odată
Scăpai o lacrimă-n priviri
Ce-a fost pe loc şi arestată
Şi dusă-n ocnă la Sibiri.

Acolo-n friguroasa zare,
Din drobul mut al lacrimii
Ocnaşii scot şi astăzi sare
Şi nu mai dau de fundul ei.

               (Grigore Vieru- Scrisoare din Basarabia)

A militat pentru unire, pentru reîntregire, dar într-un mod paşnic, inteligent, natural, fiind conştient că neamul nostru şi al lui, neamul românesc, este un neam incapabil de vărsare de sânge nevinovat, un neam răbdător, un neam de martiri, putem spune:

Nu-i pe lume om frumos
Ca românul ruşinos!
Măi române, măi frăţâne,
Ce ai tu de la ruşine?!

Că păgânul tot mai rău,
Mai rău urcă-n capul tău
Nu-i pe lume om blajin
Ca românul cel creştin!
Mai române şi măi frate,

Ce câştigi din bunătate?!
Cine-a vrut, cine-a poftit
Zilele ţi-a otrăvit
Cât îi lumea Domnului
Răbdător ca tine nu-i! 

(Grigore Vieru – Cântec basarabean)

A fost şi rămâne un „modest al literaturii”, un poet care nu a dorit neapărat afirmarea, ci doar să ajungă la sufletul cititorilor săi. Epitaful ales de el însuşi, „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi!” dovedeşte atât modestia, cât şi profunzimea gândurilor sale, capacitatea de a pătrunde oriunde, inclusiv în gândurile şi sufletul uman. A  reuşit cu prisosinţă! Nu există poezie a sa să fie greu de recitat, nu există poezie a sa să fie greu de descifrat, nu există poezie a sa să nu aibă muzicalitate, drept dovadă multele poezii ale căror versuri au primit orchestraţii care te fac să vibrezi!