GRIGORE VIERU – POETUL DORULUI DE ȚARA MAMĂ




Melintioi Cornelia, prof. înv.primar, grad-def.
Șc. Gimn. „Petru Rareș”- Cervicești,Jud. Botoșani

Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”

(G. Vieru)


Grigore Vieru  prin textele și versurile sale a avut rolul de a deștepta conștiința națională a românilor din Basarabia. A făcut parte din Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia. A fost unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și se află printre organizatorii și conducătorii Marii Adunări Naționale din 24 august 1989. A  participat activ la dezbaterile ( din URSS) în care s-a votat limba română  ca limbă oficială și trecerea la grafia latină și a fost primul autor din Basarabia postbelică care a scris un text cu grafie latină în ziarul Literatura și artă din Chișinău , în anul 1988.
Poet al dorului și al dragostei față de poporul român, al adâncilor trăiri sufletești legate de glia strămoșească, de străbuni, de limba românească și  de speranța  reîntregirii  tuturor românilor  într-o singură țară, a fost  sufletul fraților noștri din Basarabia, suflet sensibil și pașnic, dar, rănit de un dor .... (Scrisoare din Basarabia)
Acest dor neînconjurat, fără granițe l-a exprimat puternic  în doinele sale închinate limbii românești-„focul scrisului latin„- iar prin puterea  graiului străbun și-a exprimat freamătul lăuntric, tristețea și strigătul către Țara mamă- România   „ străvechea și frumoasa țară„ strigătul către unitate.
Simbol al sufletului  român despărțit de țara –mamă, de strămoși, de rădăcinile comune, de valorile și de tradițiile românești , el a transmis prin versurile sale dorul de a vorbi toți românii aceeași limbă strămoșească , într-un singur neam „adunat grămăjoară„ -asemenea unei icoane ( Dorul și limba).  A iubit limba română  ca pe o „stăpână„( Limba noastră cea română) și neamul dacic , asemenea unui neam sfânt.
Prin dulcele grai moldovenesc „limba doinelor de aur„ a descris în poeziile sale bunătatea sufletului poporului român,  blândețea ,răbdarea , „nemânia„ creștinismul și sfințenia  limbii. A jelit  viața nedreaptă a Basarabiei, suferința românilor obligați să-și uite limba cea străbună, trecutul și neamul  românesc- „asemenea grâului bătut de gheață„. A cântat cântecul suferinței „cu lacrimi uscate„ a  fiilor rătăciți pe un pământ înstrăinat , dar din  sângele ființei lor  dușmanii  n-au putut să smulgă străvechiul grai și slova latinească –„suntem în cuvânt și-n toate / floare de latinitate”. În doinele sale remarcăm profunzimea dorului, ca un sentiment trăit de poet cu patos și cu iubire curată și mai ales ne amintim de vocea lui blajină, duioasă și moale.
Glasul chemării neamului strămoșesc  a răscolit adânc dorința arzătoare a unirii sub aceeași țară, fără lacrimi, fără granițe, fără poduri (De-ai curge tu, Prutule). L-a ars dorul de neamul despărțit și a purtat în el trezvia semenilor,  a speranței reunirii   neamului românesc. A  dorit: trei culori și-o singură iubire, o singură vorbire, o singură credință și-o singură ființă- românească. (Trei culori )
Grigore Vieru este un scriitor care a așezat mereu, mai presus de propria ființă, idealurile neamului românesc și limba română, limba în care a trăit cu dor, a pătimit cu dor, a scris cu dor și a iubit cu dor- „ În aceeași limbă / Toată lumea plânge........./ Toată lumea râde ”. Deasemenea a elogiat în poeziile sale pe strămoșii noștri domnitori și pe „ înaltul domn” al poeziei românești- M. Eminescu.  A închinat poeme  lui Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Constantin Brîncuși, Nicolae Labiș și Marin Sorescu.A redat istoria neamului prin poezie , așezând prin versuri simple toate simțămintele tainice ale sufletului său , răzbind povara înstrăinării și crezând că strigătul său va fi auzit odată de tot neamul românesc. „Să-i duci lui Mihai/ O vorbă de-acasă /Credință să-i dai /C-om fi toți o casă”.
Semnificațiile simbolice, a diferitelor figuri de stil, a pus în lumină forța sugestivă  a emoțiilor poetului, a capacității de sensibilizare a cititorului pentru iubirea de neam. ( „Cânt a patriei ființă/......../Ce-a născut în suferință / Limba noastră cea română”, „Pe pământ străvechi și magic /...../ Limba neamului meu dacic”, „limba doinelor de aur” , „limba cea stăpână- pasăre măiastră”, „focul scrisului latin”, „ străvechea și frumoasa țară”,  „munții latiniei”, „crinii latinești”, limba- „floare de latinitate”,  „Acasă  Patria mai liniștită este/ Și mai a mea ”.
Suntem datori să ducem mai departe versurile sale, prin puterea cuvântului român, transmițând elevilor noștri valorile adevărate a unui poet patriot și iubitor de adevăr.
Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un poet printre îngeri, mai aproape de Adevăr, care ne veghează pașnic și senin.
„Limba noastră este întâia graniță a țării mele care trebuie păzită , apărată și fortificată”-G. Vieru.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu