RĂDĂCINILE ONTOLOGICE ALE IMAGINARULUI POETIC VIEREAN





Profesor Pricopciuc Daniela
Specialitatea: Limba și literatura română
Grad didactic I
Școala Gimnazială Nr.7 Botoșani


,,GrigoreVierueste un mare șiadevărat poet.
             El transfigureazănaturagândiriiînnaturanaturii.
(NichitaStănescu)  

Unul din subiectele care i-a preocupat pe exegețiipoezieiluiGrigoreVieruîlconstituierevenirea la izvoarele din care a descinsșigrațiecărora s-a afirmat ca fenomen artistic multidimensional.Încă de la aparițiaprimelor volume, criticaliterarăsemnalacăpoetul se integreazăfermîntradiție, alimentându-se din folclorși din literaturaclasicășicăprincipalele motive ale creației sale sunt de filiațiefolclorică.Astfel, motivularborelui, al teiului, al mamei, al comunicăriivegetalesaucel al morții vin din arealulcânteculuifolcloric, înexistențaomului traditional. Tentaţiaviereană de a reiteraviziuni/principii arhetipale – viziuneamioriticăasupravieţiişi a morţii, dorul, ca emblemă a moduluiromânesc de a fi, omniprezenţaspirituluisacru, feminitatea/maternitateaidentificatămitic cu Universul, iubirea, ca principiuarmonizator al fiinţeişiUniversului, mito-poetizareacopilăriei, ca stare paradisiacă  – se revendică, înegalămăsură, din „ontologiaarhaică” româneascăşi din modeluleminescian (fundamentat, la rându-i, pe aceasta).                                                                        Pentrupoetul din Pererâta, dorulsălășluieșteîninimacurată, însufletulcelui care iubeșteși care estecontinuuconectat cu universul. Înpoemul de facturăfolclorică, Femeia, teiulesteelogiatarborelevăzut ca izvor de iubire, care posedăcalitățiinedite, simbol al perenitățiineamului, loc protector șichiar loc de naștere, de început,dobândind, prinurmare, un sensontologic.Pringenelefemeiicomunicăuniversul, aceastăcomunicareuman-astalăpunândînevidențăcelemaiînaltetrăiriomenești,,Subteiceînflorește/ Ea, frumoasă, se oprește.// Printregenelefemeii/ Răsărea pe cerșiluna./De sub teiceînflorește/ Ea, frumoasă, se pornește.//,,Rămâneți cu bine, doi/ Tei cu tremurândefoi!”/ ,,O, drum bun! Nu-s unul, oare?! ”// Printrefoi ca printrelacrimi/ Răsăreașisfântulsoare.
PoezialuiGrigoreVieru se aseamănă cu broderie țesută pe cămășiletradiționaleromânești, deoareceînele se întâlnesc motive ale gospodărieivegetale. Aidomațăranuluiautentic, poetul se smereșteînfațaSoarelui, a Ploii, înfațaizvorului, simbol al permanenţeişigerminării continue în plan ontologicşi creator,sau a frunzeipurtătoare de veșnicie:  Mă rog de tine, ploaie,/Cândzboricătreplanete,/Stropeşteguramamei/Şi-o apără de sete.//Mă rog de tine, codru,/Căcianiităi tot fi-vor!/Cuprinde-icaldfiinţa/Şi-o apără de vifor.//Mă rog de tine, iarbă,/Mângâie-italpagoală/Şisareagrea din oase/Şi-o apără de boală.( Mă rog de tine).
GrigoreVieruvatinde constant să (re)instaureze un universarmonios. Însemne ale sacralităţiipoartă, încreaţiaviereană, copilăria, ca spaţiu paradisiac,satul, învestit cu valenţemiticeșimetafiziceşifavorizândalunecareaînveşnicie, casa părintească, circumscrisăsimbolisticii „centrului” („zona sacruluiprinexcelenţă”, după Mircea Eliade) şiavândstatut de axis mundi pentrufiinţaviereană, mama, ca principiuîntemeietor al fiinţeişi al Universului,iubirea, echivalentă cu fiinţareaşiconferindu-iacesteiasens (Fiindcăiubesc),limba/creaţia, ca rostiresacră a fiinţei. Resacralizarealumiiîşirevendică, astfel, o valoareontologică, exprimând nostalgia Fiinţeişiasipraţia de a restituiarmoniaşipuritatealumii.
Revendicându-se din „sămânţa” poeticăeminesciană, GrigoreVieru are atâtconştiinţavaloriiontologice a limbii (şi a limbajului poetic), câtşi a roluluiexercitat de Eminescuînafirmareaacestora: „O, graiule! Oglindăîn care, ca o vieşiroşiefrunză, se vedesufletulnostru, celnecuntenvibrând, la fel ca şiflacăragândiriinoastrecontopităaproape cu cea a frunzei de purpur!... Mişcătoarefereastră-n Universprin care răzbatesprenoimuzicasferelor de sus, tulburătoareamireasmă de tei, fereastra pe care Eminescu pare să o fi uitatdeschisăpentruvecii ca pe inimasa!” (GrigoreVieru. Prefaţă la volumulTaina care măapară).
Profunzimeaşidramatismultulburător, naturaleţeaşimelodicitateafolcloricăîmbinate cu dorinţa de a pătrundeîntainelesufletuluiumanîiasigurăpoezieiluiGrigoreVierupopularitateînrândurilecelormarişimici. Opera lui a devenitsinonim cu Mama, Patria, Credinţa, Copilăria, Casa părintească, cu IstoriaşiLimbaacestuineam, cu Natura pitorească a plaiuluinostrumioritic. Rămâne, incontestabil, o voce de o expresivitatedeosebităînpeisajulpoezieiromâneşti. Un pom înfloritesteacestminunatcântec din adâncurilefiinţei, numitGrigoreVieru.

Bibliografie:

Butnaru, Tatiana, Sensurimitofolcloriceînpoeziacontemporană, înLimbaromână, nr.1-3/2007
Cimpoi, Mihai, GrigoreVierușitimpuloriginar, Prefață la vol. Taina care măapără, Iași, 2008
Rotari, Dorina, Eminescianism de esențăarhetipalăîncreațialuiGrigoreVieru, înStudia Universitatis Moldaviae, nr.10/2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu