Povestea
marelui scriitor, Grigore Vieru, începe în satul prunciei sale, Pererâta, din
fostul județ Hotin, despărțit de Miorcanii lui Pilat de o graniță nedreaptă,
dar și de apele cele înlăcrimate ale bătrânului Prut. Poetul, deși a trăit în
România înstrăinată, prin lupta sa pentru unitatea neamului, aparţine tuturor
românilor.
Poezie, libertate, iubire, Patrie şi
Mamă: sunt cuvintele care descriu cel mai bine opera şi viaţa celui care
a fost marele poet român Grigore Vieru, din Basarabia. Un omagiu Matricea
Românească
Aruncând o privire peste creația sa lirică, cu adevărat realizezi că
poetul Vieru a plâns amarul și lupta pentru unitatea românilor, despărțiți de
vicisitudinile istoriei și orgoliile cârmuitorilor lumești; a jelit izgonirea
lui Dumnezeu din mintea și viața poporului român; a năzuit după tot ce este
sfânt și curat, plămădit de geniul neamului ce l-a odrăslit. Este impresionant că
în creațiile sale ochii lui Dumnezeu veghează permanent viața – opera mâinilor
Sale. Cineva l-a întrebat odată: „De unde veniți domnule Grigorie Vieru?”. A
răspuns poetul: „Vin din Basarabia, unde românii sunt săraci de mângâiere.
Mângâierea noastră e Limba Română. Mângâierea noastră e iubirea. Mângâierea
noastră e credinţa în Dumnezeu”. Pe toate le vedea raportate la Cerescul
Părinte și la veșnicie. Viața însăși o considera împlinită dacă îl ai ca
prieten pe Dumnezeu.
”Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi”. Aceste cuvinte stau gravate
pe piatra funerară a marelui poet român basarabean Grigore Vieru, ca o veșnică
aducere aminte a simplității și omeniei cu care ne-a cucerit inimile. Rugat să
explice ,această tainică inscripție, poetul, cu liniștea-i necurmată, a rostit:
„A fi simplu nu este o treabă uşoară. A fi simplu înseamnă să mori câte puţin
în fiecare zi, în numele celor mulţi, până când te preschimbi în iarbă. Iar mai
simplu ca iarba ce poate fi?!“
Întrebat de un ziarist ce I-ar cere lui Dumnezeu, scriitorul a rostit,
parafrazând vorbele episcopului Dionisie Romano: „Doamne, nu pedepsi România
pentru păcatele fiilor ei!”. Cu siguranță s-a gândit la împuținarea dragostei
față de Dumnezeu, neam și limbă. Poetul simțea că atunci când unui popor îi
slăbește puterea de a-şi iubi şi de a-și respecta valorile, atunci se află în
declin; când viața lui se macină din pricina rătăcirilor, a indiferenței față
de Dumnezeu, a luptelor fratricide pentru putere, uitându-şi credința
strămoșească și istoria, atunci patria se stinge. Cerul țării pare, ce-i drept,
același, pământul, la fel, dar sufletul neamului parcă se spulberă. Fără
dragostea de tot ce-i curat și românesc, amintirile sfinte se șterg, tradițiile
multiseculare se uită, iar sub ochii noștri nu rămâne decât cadavrul unui
popor, alături de mormântul unei patrii.
Vieru a trăit prin poezie, a
implantat în noi destoinicul și vrednicul, ca pe niște piloni existențiali, și
a făcut-o cu toată credința unui
luptător neobosit. Predestinat să fie prigonit pentru dreptate, Vieru a reușit
să țină piept, chiar și în timpurile cele mai grele.
Dar ceea ce l-a transformat într-un erou al poporului – iar acest
apelativ i se cuvine de bună seamă – este implicarea acestuia în Mișcarea de
Eliberare Națională din Basarabia, alături de Ion și Doina
Aldea Teodorovici, Ion Vatamanu sau Adrian
Păunescu. Grație lui, românii din Basarabia au avut fericita ocazie de a
vorbi în limba română peste
tot, de a scrie cu buchia latinității.. Penița sa a redeschis drumul spre Patria-mamă,
căci el însuși spunea:,,Dacă visul
unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul”.
Atât de modest și de omenos vorbea de pe tribuna eliberării, încât
inspira nu doar încredere în forțele unui neam obosit, dar și certitudinea unui
viitor luminos pentru toți. Dincolo de acest război pentru dreptate, el rămânea
un domn cu părul grizonat, adus de spate și pecetluit să poarte grijile
poporului în suflet. Inima lui a fost mereu împărțită între două mari iubiri:
Poporul și Mama. El evocă satul natal, casa “de pe margine de Prut”,
bucuriile simple ale vieţii la ţară, pe care sărăcia nu face decât s-o
înnobileze, ca o formă de asceză. Până
şi necazurile de altădată îi sunt dragi. În mod special îi place să-şi aducă
aminte scene din copilărie cu mama lui, pentru care are un adevărat cult. Tot
ceea ce povesteşte sau declară poetul ni se impune ca ceva sincer şi adevărat.
Ideea de patrie se constituie din amintiri şi
trăiri autentice, care nu sunt utilizate în scop propagandistic. Aflăm,
dintr-o scriere în proză, că poetul locuieşte într-un oraş, la bloc, că a
luat-o la el şi pe mama lui, convingând-o să abandoneze casa din sat, că are un
copil “mititel”, care i se suie bunicii în cap. În opera sa regăsim propriile
noastre stări sufleteşti şi ne simţim înduioşaţi până la lacrimi. Explicaţia
constă în faptul că “albumul cu fotografii de familie” este alcătuit de un
artist foarte înzestrat, care a ştiut ce imagini să aleagă şi cum să le aşeze
în pagină. Textele sale nu sunt nici proză, nici poezie, ci proză care se
transformă în poezie, sub ochii noştri.
Prin tot ce a scris și a gândit, Grigore Vieru s-a dovedit,
incontestabil, o voce unică, de o plasticitate uluitoare, în peisajul poeziei
românești. Versurile sale au împodobit, într-un registru ales al limbajului
poetic, stări de spirit de o rară autenticitate. Nimic nu este țipător,
îndoielnic sau iluzoriu în lirica lui Grigore Vieru. Chiar și atunci când a
ridicat glasul împotriva dușmanilor românismului, scriitorul a mustrat cu demnitate
și atitudine creș-tinească.
El rămâne prezent în inimile noastre prin opera sa impresionată,
orânduită în paginile a peste zece volume. Fără dragostea marelui poet Grigore
Vieru pentru tot ce a scris cu nețărmurită afecțiune față de rădăcinile din
care ne-am zămislit , devenim mai săraci, mai flămânzi și mai singuri.
Bibliografie( surse ):
1. Eugen Simion,
,,Grigore Vieru, un poet cu lira-n lacrimi’’,în Caiete critice, Nr.1-3, 1974
2. Florentina Narcisa
Boldeanu, ,,Grigore Vieru, poetul dimineții și al bucuriei’’, în Revista
Știința literară Nr.2(25), 2012.
3. Grigore Vieru, Taina care mă apăra, Editura Princeps, Iasi, 2008;
4. Grigore Vieru, Acum și în veac, editura Litersa, ed.III.
5. Ștefan
Augustin Doinaș, Orfeu și tentația realului, Editura Eminescu, București, 1974
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu