DRAGOSTEA FAȚĂ DE MAMĂ ÎN OPERELE LUI GRIGORE VIERU



      MOROȘAN ELENA, PROF. ÎNV. PRIMAR,  DEFINITIVAT,                           ȘCOALA GIMNAZIALĂ „M. SADOVEANU”- GRĂNICEȘTI


            Grigore Vieru este considerat „luceafărul de dincolo de Prut al limbii române”. Creația lirică a lui Grigore Vieru se răsfrânge spre teme cum ar fi: dragostea pentru pământul natal, copilărie, cântec, mamă și femeie. Marele critic literar, Sava Bogasiu relata în una din scrierile sale că pentru poetul basarabean mama este totul, atât viață cât și iubire. Cu toți știm ce înseamnă mama pentru fiecare dintre noi, însă poetul Grigore Vieru a dorit să exteriorizeze aceste sentimente, dând viață unor poezii cu un puternic impact emotional.

Revenind la ideea că mama este totul, aflăm din poeziile sale că această ființă cu chip sfânt și fire blândă trăiește mereu în mintea lui. Pentru poet mama e patria, mama e logosul (cuvântul), mama e libertatea, demnitatea naţională, zeiţa protectoare, dorul şi jertfa zidirii. Mama este simbolul adăpostului, căldurii, dragostei și hranei care pe parcursul vieții poetului îl însoțesc. Versurile următoare din poezia Mama  „Mama ne mângâie, / Soarele lucește, / Soarele e unul, / Mama una este” o plasează pe ființa cea mai dragă în centrul existenței umane ca simbol al genezei, comparând-o astfel cu soarele aflat și el în centrul universului și considerat dătător de viață.
Mama este mângâierea, alinarea și dragostea supremă și nu doar pentru un timp limitat, ci pentru tot restul vieții. Ne simțim legati de ea prin gândurile, dorurile și visele pe care le avem spre viața viitoare.
Grigore Vieru nu se teme de moarte, ci numai de suferinţa Mamei-Ţară: ,,De moarte nu mă tem, / Mă tem de suferinţa mamei /De o vedea că nu-s. / De moarte nu mă tem,/ Dar cine, cine, dulceo, /Iubi-te-va mai mult?/(…)De moarte nu mă tem, /Mă tem să nu apese trupu-mi /Suflarea de izvor. /De moarte nu mă tem, /Dar cântă pasărea pe ram /şi lunca nu mă ştie.” (Doină)
În opinia lui Sava Bogasiu, moartea apare ca un fenomen ce pune capăt la toate: ,,Mama şi moartea sunt două dimensiuni paralele, între care s-a desfăşurat opera literară a marelui poet basarabean Grigore Vieru. Mama naşte viaţa, iar moartea naşte veşnicia.” Spre exemplu, în poezia Făptura mamei este evidenţiat simbolul naşterii creând imagini cu adevărat surprinzătoare. Ajunsă la capătul vieţii trăite intens şi plină de rosturi supreme, mama apare ca un mit. Dăruită copiilor, muncii, binelui şi frumosului, mama capătă semnificaţii sacre, aproape supranaturale. Gestul ei de a călca pe sămânţă este echivalent cu dispariţia. Nedispărând, va perpetua mereu: ,,Uşoara maică, uşoară, /C-ai putea să mergi călcând /Pe seminţele ce zboară /Între ceruri şi pământ.” Aflată la apusul soarelui, mama devine ușoară, c-ar putea să calce „pe seminţele ce zboară între ceruri şi pământ”. Demnitatea maternă este tăcută și modestă ca natura-mamă. Munca sfântă a mamei este concretizată prin pâinea proaspătă scoasă din cuptor și mirosul ce-l îmbie pe orice trecător.  Însă ca o mamă sufletistă iese la drum să-i ospăteze și pe cel flămând și pe cel sătul, crezând că acesta ar fi rostul vieții ei pe acest pământ.
Toate poeziile lui Grigore Vieru care sunt dedicate mamei sunt demne de pensula unui pictor, spunea cineva. Fiind ca o icoană a Sfintei Născătoare care a îndurat durerea crucificării singurului său Fiu și Mântuitorul Nostru.
În poezia Pasărea, Gr. Vieru dezvaluie – într-o singura imagine deosebit de cuprinzatoare și de sugestivă – altruismul desăvârșit al mamei prin mijloace alegorice sau parabolice:
“Când s-a intors
la puii ei cu hrana,
găsise cuibul gol
și amuțit.
I-a căutat
pân’îi albise pana,
pân’ când în cioc
sămânța a-ncolțit”.
Aceasta e mama adevărată, cu grija ei maternal mistuitoare, ce transpare dintr-o imagine concretă, plastică, proaspătă și impresionantă.
Dacă am privi pasărea ca patrie, iar puii populația ei, atunci demonstrăm că patria i-a născut pe copii, dar ei la rândul lor trebuie s-o apere, s-o respecte, s-o îmbunătățească. Dar ei au lepădat-o din cauza că dorințele nu le satisfăceau și ei au preferat o patrie străină. Mama totuși nu i-a uitat, i-a căutat, dar puii nu au dorit să se întoarcă. Dar acea sământa semnifică durerea unei răni lăsate în sufletul mamei care până la sfârșit dispare încolțindu-se în cioc. Penele albe semnifică scurgerea timpului ireversibil în nădejdea reintoarcerii puilor.
Din altă parte putem protivi această situație ca atunci când puii cresc, ei pleacă din cuibul părintesc, la fel și oamenii devenind maturi părăsesc casa părintească și se stabilesc cu locul în viață. Mama știind că, copii sunt cele mai scumpe ființe pentru ea nu poate accepta acest fapt și mult timp este chinuită de tristețe și de speranța că ei se vor întoarce.
Grigore Vieru ar fi meritat Premiu Nobel pentru poeziile prin care exprimă dragostea filială: “Când m-am născut, pe frunte eu/ Aveam coroană-mpărătească:/ A mamei mână părintească.” (Mâinile mamei).
Sacralizarea mamei, învestirea ei cu calități etice alese, scoaterea din rândul ființelor ordonate sunt permanente în creațiile vierene. Concomitent iau naștere poezii în care fiul își exprimă recunoștința pentru tot ce a însemnat și înseamnă mama, ca dovadă stau versurile următoare: “Măicuța mea: grădina
Cu flori, cu nuci si mere ,
A ochilor lumina,
Văzduhul gurii mele!
Maicuțo, tu: vecie,
Nemuritoare carte
De dor și omenie
Și cîntec fără moarte!” (Mi-e dor de tine, mamă)
Dorul de mamă nu se stinge în tinerețea personajului liric. Prețuirea sacrificiului mamei este cauzată de o viață întreagă a fiului reconoscător.
Toate aceste poezii în cre se vorbește despre mamă adeveresc o lume de sentimente și idei care formează bogăția poeziei lui Grigore Vieru. Voi încheia această descriere cu o metaforă aparținând poetului în care o aseamănă  pe mama cu o planetă pe jumătate răsărită de după zarea pământului.



Bibligrafie:
1. Grigore Vieru – “ Biblioteca școlarului. Aprecieri critice”
2. Grigore Vieru, Liniştea şi lacrimi, Ed. Fundaţia Scrisului Românesc, Craiova, 2006
3. Sava Bogasiu, Grigore Vieru: luceafărul de dincolo de Prut al limbii române, 2009, Buzău, Alpha MDN


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu