Grigore Vieru – poet al patrie, al mamei și al copiilor




Simionescu Marinela, Prof. înv. primar,definitivat,
Liceul de Arte ”Ionel Perlea” Slobozia,  Ialomița

Grigore Vieru este cel mai reprezentativ și mai iubit purtător de cuvânt al sufletului și spiritului românesc. Poemele sale oferă în primul rând o radicalitate existențială făcută din puterea de a înfrunta bărbătește alternativa ultimă a omului ”a fi sau a nu fi”și de a găsi , de a da dilemei o soluție fie eroică, fie patetică. În al doilea rând, poetul oferă prin opera sa o exemplaritate umană . El vede și proiectează poetic drama umană în forma unui periplu care include edenulprimordial, lupta cu răul și salvarea finală prin dragoste și creație.
Un chip blând, o minte strălucită, un om bun şi iubitor de oameni, iubitor de ţară. Aşa era Grigore Vieru, poetul român născut dincolo de Prut. Aşa l-au perceput nu doar apropiaţii, ci şi aceia care şi-au intersectat drumul cu al său. ''Există trei prilejuri de a te cunoaşte pe tine însuţi: munca, iubirea şi cumpăna''. ''Patria este ca un copil: dacă uiţi de ea, poate să plece de acasă''. Sunt două dintre credinţele poetului.

,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român până la lacrimi şi şi-a consacrat întreaga sa viaţă copiilor, îndrăgostiţilor, maturilor, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi-o frumuseţe rară. Poet liric, cu o sensibilitate mare dedică poezii sufletului omenesc. Poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii – poet al lucrurilor sacre, aşa e definit Grigore Vieru.
„ Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.Pentru poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa,prin frumosul semănat în inimile copiilor.A fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale .Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui.Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără.A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fiii un poet ales.Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi deaceea merită cununa recunoştinţei noastre.Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape. Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc, apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mândrim mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira multe generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr, să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria)
„Amuzantă, spirituală, de-o înaltă inventivitate şi spontaneitate artistică, poezia lui Grigore Vieru destinată copiilor te captivează prin armonia simplităţii aparente şi a complexităţii subtextuale cu implicaţii psihologice semnificative, cu accente de sinteză profunde, uneori dramatice” (Arcadie Suceveanu)
„Îndrăgostit de muzică, şi-a oferit multe creaţii unor compozitori şi cântăreţi talentaţi, şi împreună au lăsat lucrări valoroase, unele adevărate imnuri naţionale, cântate pe mari scene publice. La succesul lor a contribuit şi fiorul mistic moştenit de la icoana Mamei sale, de la strămoşii săi crescuţi cu credinţa lui Dumnezeu şi Hristos Mântuitorul, dar şi înoculat de soarta tragică a crucificatei sale Basarabii natale”. (Iulian Filip)
Poezia lui Grigore Vieru este expresia unei sensibilităţi ieşite din comun, aproape dureroase. Criticul literar care vrea să o analizeze simte o sfială, ca şi cum ar trebui să atingă o rană. 
Duioşia, delicateţea feminină, dorul sfâşietor de casa părintească, adorarea mamei, apartenenţa sufletească irevocabilă la lumea satului, tonul tânguitor le-am întâlnit şi la Serghei Esenin. La Grigore Vieru apare, în plus, un sentiment de responsabilitate. Poetul rus este un solitar, un fiu risipitor chinuit de nostalgia spaţiului pe care l-a părăsit. Poetul român, chiar dacă foloseşte şi el verbele la persoana întâi singular, vorbeşte în numele unei întregi colectivităţi condamnate la înstrăinare. 
Cine doreşte să afle ce au păţit românii din Basarabia în perioada în care s-au aflat sub stăpânire sovietică trebuie să citească studii de istorie. Cine doreşte însă să afle ce au simţit românii din Basarabia în aceeaşi perioadă trebuie să citească poezia lui Grigore Vieru. În tradiţia lui Eminescu, deşi n-are, nici pe departe, aceeaşi anvergură ca poet, Grigore Vieru s-a situat de la început în centrul vieţii afective a comunităţii lui etnice, dovedind un remarcabil simţ al esenţialului. Fragil, copilăros, cu vocea zugrumată de un început de plâns, el îşi afirmă totuşi în poezie o atitudine de bărbat, care nu-şi pierde timpul cu fleacuri. 
Dincolo de teme - sacre sau profane -, ceea ce conferă o frumuseţe tragică poeziei lui Grigore Vieru este conştiinţa valorii imense a limbii. Nu contează faptul că această preţuire exacerbată se datorează unor circumstanţe istorice; important este că ea are un efect estetic, făcând cuvintele extrem de preţioase şi redându-le autoritatea originară. Când citim sau ascultăm o poezie de Grigore Vieru ni se transmite sentimentul că trebuie să acordăm o importanţă maximă fiecărui cuvânt, pentru că a fost obţinut cu greu. În felul acesta se reconstituie ceva din condiţia orfică a limbajului poetic. 


Bibliografie :
·         Grigore Vieru, ”Rugăciune pentru mama”, Ed. Scrisul românesc, Craaiova, 1994
·         Grigore Vieru, ”Rădăcina de foc”, Ed. Minerva, București, 1998
·         Grigore Vieru, ”101 poeme”, Ed. Biodova, București, 2010
·         Grigore Vieru, ”Hristos nu are nici o vină”, Ed. Orient și Occident, București, 1991
·         Agenția Națională de Presă AGERPRES
·         www.romlit.ro
·         www.edituradoxologia.ro
·         www.pedagoteca.ro
·         www.glasul.md
·         www.wikipedia.ro



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu