Grigore Vieru, marele poet naţional

Mitoceanu Minodora-Marinela, Prof. Înv. Primar, Grad I, Liceul cu Program Sportiv Botoşani Grigore Vieru s-a născut pe 14 februarie 1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel şi Eudochia Vieru, născută Dedic. A absolvit şcola de şapte clase în satul natal, în anul 1950, după care urmează şcoala medie în oraşul Lipcani, terminându-şi studiile în 1953. Debutul literar se petrece în anul 1957 cu o plachetă de versuri pentru copii: „Alarma”. În anul 1958 Grigore Vieru a absolvit Institutul Pedagogic „Ion Creangă” din Chişinău, facultatea Filologie şi Istorie. La 8 iunie 1960 se căsătoreşte cu Raisa Nacu şi se angajează ca
redactor la revista „Nistru”, actualmente „Basarabia”, publicaţie a Uniunii Scriitorilor din Moldova. Între anii 1960 – 1963 este redactor la editura „Cartea Moldovenească”. Scrie cartea pentru preşcolari „Albinuţa”, fiindadesea invitat la „Căsuţa Poeziei” din satul Cociulia, Raionul Cantemir. În anul 1968 publică volumul de versuri lirice „Numele tău”, cu o prefaţă de „Ion Druţă”. Cartea este apreciată de critica literară drept cea mai originală apariţie poetică. Devine obiect de studiu la cursurile universitare de literatură naţională contemporană. Trei poeme din volume sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian Blaga, Brâncuşi iar altele două sunt închinate lui Nicolae Labiş şi Marin Sorescu. A fost membru PCUS din anul 1971. În anul 1973 Grigore Vieru vizitează România în carul unei delegaţii de scriitori sovietici şi participă la întâlnirea cu redactorii revistei „Secolul 20”: Dan Hăulică, Ştefan Augustin Doinaş, Ioanichie Olteanu, Geo Şerban, Tatiana Nicilescu. La rugămintea sa vizitează mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna, Văratec. În anul 1974 scriitorul Zaharia Stancu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, îi va face o invitaţie oficială din partea Uniunii căruoa poetul îi dă curs. Vizitează Transilvania, însoţit de poetul Radu Cârneci. În 197 vizitează iarăşi România, împreună cu soţia sa. În anul 1988 i se acordă cea mai prestigioasă distincţie internaţională în domeniul literaturii pentru copii: Diploma de Onoare Andersen. În 1933 a fost ales membru corespondent al Academiei Române. La sfârşitul anilor ’80 Grigore Vieru se găseşte în prima linie a Mişcării de Eliberare Naţională din Basarabia, textele sale (inclusiv cântecele pe versurile sale) având un mare rol în deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor din Basarabia. Vierul este unul dintre fondatorii Frontului Popular şi se află printre organizatorii şi conducătorii Marii Adunări Naţionale din 27 august 1989. Participă activ la dezbaterile sesiunii a XIII-a Sovietului Suprem din RSSM în care se votează limba română ca limbă oficială a Republicii Moldova şi trecerea la grafia latină. În 1970, editura Lumina publică „Abecedarul”, semnat de Spiridon Vangheli, Grigore Vieru şi Pictorul Igor Vieru. S-a dat o luptă aprigă timp de câţiva ani pentru publicarea „Abecedarului”, luptă în care s-au angajat şi învăţătorii basarabeni, lucrarea fiind considerată naţionalistă de către autorităţile acelor timpuri. Tot în 1970 apare volumul selectiv de versuri pentru copii „Trei Iezi”. La numai câteva zile după apariţie, în urma unui denunţ, volumul este retras din librării pentru poemul „Curcubeul” în care s-a găsit ascuns tricolorul românesc. La 16 ianuarie 2009, poetul a suferit un grav accident de circulaţie, în apropiere de Chişinău.La 48 de ore după accident inima lui Grigore Vieru a încetat să mai bată, pe fondul unor traumatisme multiple şi a unor insuficienţe a sistemelor şi organelor. Grigore Vieru a fost înmormântat pe 20 ianuarie 2009 la Chişinău, în cimitirul central din strada Armeană. Poetul a fost condus pe ultimul drum de câteva zeci de mii de persoane. Chişinăul nu mai cunoscuse funerarii de asemenea proporţii de la înmormântarea soţilor Doina şi Ion Aldea Teorodovici. Grigore Vieru a fost decorat post-mortem cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cavaler. Câteva şcoli din Republica Moldova, un bulevard din Chişinău, străzi din Iaşi şi Buzău poartă numele lui Grigore Vieru. Pe 11 februarie 2010, cu trei zile înainte de ziua sa de naştere, bustul poetului a fost instalat pe Aleea Clasicilor din Chişinău. Contemporan cu noi, el este şi un exponent al ideilor dominante în conştiinţa noastră naţională pe care le exprimă artistic şi le îmbogăţeşte cu sufletul său. E un poet fructos mereu sensibil la freamătul inimii şi la zbuciumul timpului, e poetul epocii noastre. „Grigore Vieru mi-a fost ca un părinte pentru că mi-a prefaţat cartea de debut în literatură dar şi pentru că am fost mereu împreună, mai ales în ultimii ani (...) Vieru va rămâne pentru totdeauna cu acel mănunchi al său de poeme nemuritoare în spiritualitatea noastră naţională şi universală” spunea scriitorul Valeriu Maftei. „A fost ca un apostol al cuvântului şi adevărului, rege şi slugă a poeziei. Este un dar ceresc pe care ni l-a dat Dumnezeu”, aprecia preşedintele Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Gheorghe Duca. „Un simbol al renaţterii naţionale, conştiinţa unităţii spaţiului cultural românesc, unind prin opera sa cele două maluri ale Prutului”, spunea preşedintele Uniunii Scriitorilor, MIhai Cimpoi. „Era un mare poet şi un extraordinar prieten. Cred că rareori am văzut în viaţa mea un om care să-şi iubească ţara cum o iubea el. Grigore trece definitiv să asculte cântecul Prutului la el în sat. Ştiu că-l va auzi mereu şi-şi va uni glasul cu el şi acolo, sub pământ. Ce îndurerată se vede azi Basarabia, privită din satul lui natal, Pererîta! Sunt convins că Podul de flori, pe care l-a iubit atât de mult, azi începe să se schimbe în Pod de aramă, cu deschidere spre inima Dunări şi, de asemenea, spre inima Nistrului” declara scriitorul Fănuş Neagu. Grigore Vieru rămâne o conştiinţă a locului şi un împătimit de românism. (...) Pot să vorbesc despre Grigore Vieru ca prieten. L-am cunoscut în 1988, la Chişinău, când m-am dus pentru o colaborare cu teatrul „Luceafărul” din oraş, pentru a monta piesa lui Marin Sorescu „A treia ţeapă”(...) M-am apropiat de el extrem de mult, pornind de la simţirea lui românească autentică şi dorinţa extraordinară de a reveni acasă, la casa românească a fiinţei noastre. (...) Apoi a venit 1989 iar întâlnirile noastre au devenit mai dese”, rememora actorul Ion Caramitru câteva dintre întâlnirile sale cu poetul Griogore Vieru. „Puterea sa venea din credinţă. Era profund credincios şi credea că are o datorie şi o misie în naţia sa. Şi s-a purtat ca atare, ca purtător al unui mesaj divin (...) Pentru el mama a fost şi mama adevărată dar şi România întreagă. Grigore Vieru a reuşit să ne sensibilizeze şi asupra ideii de mamă, şi asupra ideii de ţară. El a fost şi rămâne în literarura română poetul mamei. Lacrima mea pentru el pică pe o întreagă substanţă umană care ne-a legat”, declara poetul Adrian Păunescu. „Singuratic, cu plete lungi, romantice, cu capul puţin aplecat într-o parte, cu faţăa suptă, uşor resemnat, cu privirile vii, curioase şi neliniştite, cu vorba înceată, moale, bine cumpănită, dar care poate căpăta tonuri aspre, biblice” îl descria academicianul Ion Simion. „Cuvântul lui tună, ca să strălumineze bolţi. Şi plouă, pentru ca lanul să lege rod şi mugurul să scoată frunze şi flori”, scria Nicolae Dabija. Poetul Grigore Vieru produce emoţie, trăire firească ipusă de dincolo de toate ce se produc în viaţă, împreună cu alţi creatori iluştri reprezintă o şcoală poetică în care poezia este chiar viaţa şi sufletul omului. Bibliografie: Literatura şi arta Moldovei, Enciclopedie, Chişinău, Red ESM. 1985; Grigore Vieru, Taina care mă apasă, Iaşi, Ed. Princeps, 2008; Grigore Vieru, Acum şi în veac, Editura Litera, ed. III; Tudor Ţopa, Voievozii inspiraţiei, Chişinău, 2007.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu