Grigore Vieru-poet al celor două maluri




Profesor limba şi literatura română DEACONESCU MIHAELA-MARIA
ŞCOALA GIMNAZIALĂ “SFÂNTUL GRIGORIE TEOLOGUL” GALAŢI

           
            Academicianul Mihai Cimpoi a afirmat că Vieru e poetul tuturor începuturilor, valoarea lui constă în faptul că e un poet cu mesaj, un poet care vine să dialogheze cu cititorul. A fost în egală măsură un poet pentru cei  mici şi pentru cei mari, iar cartea ,,Taina care mă apără” inserează frumoasele sale gânduri.  Nicolae Dabija consideră că Vieru a fost un model de exigenţă. A ţinut foarte mult la copii, dar şi copiii l-au   iubit, căci ştia să se apropie de ei. Multe dintre poemele sale au devenit folclor; poezia lui e muzică, căci avea un auz muzical perfect.

            Traducătorii buni ai lui Vieru îi traduc, în primul rând, muzicalitatea, care este unică, ea vine din folclorul nostru, din muzica populară, iar ritmul versurilor vine din foşnetul codrilor, al râurilor. E foarte cunoscut şi-n România, şi peste tot se spune: ,,Grigore Vieru al nostru”, fiindcă a unit, prin intermediul poeziei sale, cele două maluri de Prut. E un Alexandru Ioan Cuza al poeziei româneşti, care trebuie încă redescoperit…şi nu numai la noi. De aceea, Grigore Vieru este tradus şi recuperat de alte   culturi. Prin intermediul poeziei sale trăim şi noi ca neam, Vieru e una din valorile noastre. N. Dabija a mai accentuat că ,,Literatura şi arta” era a doua lui casă şi că aici îşi rescria articolele, lucra la articole şi la poezii chiar şi după ce apăreau.
            Grigore Vieru a abordat constant câteva teme esenţiale: mama, patria, graiul, iubirea, războiul, copilăria, artistul şi creaţia. Cât priveşte tema mamei, este foarte dificil de ales câteva opere reprezentative, deoarece poezia despre mamă a lui Grigore  Vieru reflectă atitudinea monografică a poetului față de această ființă, printr-o abordare amplă, din diverse unghiuri de vedere, organizate de M. Cimpoi în următoarea schemă accesibilă: „De la ataşamentul afectiv, profund, dar ţinând de o esenţă autobiografică, ce cobora viziunea pe un plan transparent al concretitudinii (Cântec cu aculAutobiograficăCămăşilePoemMama poetului), de la ritualicul contemplat grav, dar fără patos imnic, manifestat în Cântece pentru mama, până la Litanii pentru orgă, în ale căror accente patetic-tragice se exprimă risipirea Întregului, Mama este pe rând şi, bineînţeles, în chip amalgamat, prezenţă umană concretă, chip spiritual, simbol, mit” [1, p. 77-78].
            Tema patriei admite la fel interpretarea a cel puţin patru poezii, dat fiind faptul că, în viziunea poetului, patria se identifică cu mama (Mamă tu eşti), cu Moldova / pământul străbun (De la tinePoem), cu locul / satul naşterii (Casa părinteascăSatul meuAcasă), cu personalităţile marcante ale neamului nostru şi nu în ultimul rând cu oamenii acestui pământ, plugarului revenindu-i rolul principal (LegământIezii lui CreangăAscultând pe EnescuCătre plugar). Sunt clare  trăirile  poetului: ataşamentul sufletesc faţă de pământul ţării, faţă de casa părintească şi faţă de satul natal, statornicia, dorul, mândria, admiraţia, nostalgia revenirii.
            Tema iubirii, atestată în lirica poetului, presupune, cel puţin într-un demers şcolar, elucidarea a două aspecte: care-i atitudinea lui Grigore  Vieru faţă de iubire şi care sunt ipostazele feminităţii în lirica lui erotică?  Din lirica poetului se pot extrage definiţiile iubirii şi ipostazele feminităţii. Definiţii ale iubirii: „Dragostea la începuturi / Se compune din săruturi (Cântec în doi), Iubire – ram de rouă sfântă / Cânt unic...”, „Înconjurată de lumină, / Tu însăţi din lumină vii” (Leac divin), „Ah, iubire, tu, sfânto: / Cer hăituit” (Iubind), „Pe tine, vai, te-am cuprins, / Fulger cumplit”ş.a.  Ipostaze ale femeii: „Făptură nelumească, / Rouă cerească (Femeie), Oh, una ea de nu mi-i / Nici soarele nu-i unul”, „Mai mândră ca o lună” (De dragoste), „Iar părul tău înrourat / Ca busuiocul / Sfinţeşte aerul de sus” (Această ramură), „Drago! O, tee, / Dulce mireasă” (Acolo pe unde), „Frumoasa mea, doar tu, doar tu – / Lumină stinsă din lumină” (Crezând că mângâi), „Femeie, cu gura mai mare ca un Luceafăr” (Imn), „Trandafir de purpur / La mijloc de noapte” (Inima ta) ş.a. În viziunea lui Vieru, iubirea poate fi un joc adolescentin, dor, forţă asemenea stihiilor, vitalitate (fiinţare), leac divin, iar femeia este taină a tainei naturii, stăpână a Marelui stăpân, lumină din lumina stinsă, făptură nelumească.
            Un alt aspect al poeziei erotice a lui Grigore Vieru îl constituie ipostazele eului liric. Identificăm în foarte multe poezii ale poetului un eu care trăieşte sentimentul că între el şi iubită nu mai este loc pentru mamă (InelPe drum alb, pe drum verdeOnomasticăMama în casa noastră). Din această stare de lucruri, din imposibilitatea de a împleti strâns de tot cele două drumuri, alb şi verde, al mamei şi al iubitei, rezultă şi suferinţa („Din inel, din flori de tei, / Gălbioară, / Se tot    uită-n ochii mei / Suferinţa”). Totuşi dorul de iubită rămâne sentimentul definitoriu al liricii erotice vierene. El este trăirea, „care duce spre esenţă, spre taină, deci spre revelaţia contopirii cu Totul cosmic” [1, p. 51].
            Al doilea război mondial, mai exact,  consecinţele acestuia sunt evocate într-un şir de poezii ale scriitorului. Menţionăm că acest flagel, în lirica lui  Vieru, este privit prin prisma copilului / fiului (Formular), a mamei (Război), a invalizilor sau a celor căzuţi pe câmpul de luptă (Alt cor al invalizilor de război), a elementelor naturii (Cântecul bradului). Copilul / fiul trăieşte la maximum drama pierderii tatălui în război, mama îndurerată se revoltă împotriva acestui seism.Prin intermediul acestor metafore poetul condamnă războiul, care răvăşeşte ordinea firească a existenţei. Pentru a-şi configura viziunea, apelează la antiteză: alături de ghiulea, schijă, plumb, furtună, apar insistent lumina, soarele, luna, pruncul, izvorul, iarba, floarea.

Bibliografie
1. Cimpoi, Mihai, Întoarcerea la izvoare, Literatura artistică, Chişinău, 1985.
2. Parfene, Constantin, Teorie şi analiză literară, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1993.
3. Vieru, Grigore, Scrieri alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984.

REZUMAT
            Academicianul Mihai Cimpoi a afirmat că Vieru e poetul tuturor începuturilor, valoarea lui constă în faptul că e un poet cu mesaj, un poet care vine să dialogheze cu cititorul. A fost în egală măsură un poet pentru cei  mici şi pentru cei mari, iar cartea ,,Taina care mă apără” inserează frumoasele sale gânduri.  Nicolae Dabija consideră că Vieru a fost un model de exigenţă.
            Grigore Vieru a abordat constant câteva teme esenţiale: mama, patria, graiul, iubirea, războiul, copilăria, artistul şi creaţia. Al doilea război mondial, mai exact,  consecinţele acestuia sunt evocate într-un şir de poezii ale scriitorului. Menţionăm că acest flagel, în lirica lui  Vieru, este privit prin prisma copilului / fiului (Formular), a mamei (Război), a invalizilor sau a celor căzuţi pe câmpul de luptă (Alt cor al invalizilor de război), a elementelor naturii (Cântecul bradului). Copilul / fiul trăieşte la maximum drama pierderii tatălui în război, mama îndurerată se revoltă împotriva acestui seism.

            Prin intermediul acestor metafore poetul condamnă războiul, care răvăşeşte ordinea firească a existenţei. Pentru a-şi configura viziunea, apelează la antiteză: alături de ghiulea, schijă, plumb, furtună, apar insistent lumina, soarele, luna, pruncul, izvorul, iarba, floarea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu