Grigore Vieru, poet al mamei



Ene Crenguța
Profesor învățământ primar, grad I, Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu”


Mama e pururea prezentă în gândul, fapta şi viaţa noastră. Mama este îngerul păzitor al fiecăruia, urmărindu-ne cu privirea caldă și ocrotitoare fiecare pas al vieții. Ea ne dă prin darul cuvântului, răbdarea, dragostea şi datoria faţă de om.
Scriitorii reflectă și transmit mai departe sensibilitatea mamei prin creaţiile lor. Iată de ce aproape că nu există în lume scriitor care să nu fi lăsat, fie măcar şi într-o însemnare fugară câteva rânduri despre mamă. Pagini remarcabile au adăugat acestei teme Barbu Şt. Delavrancea, Alexandru Vlahuţă, Ion Al. Brătescu-Voineşti, Nicolae Iorga, M. Sadoveanu, L. Rebreanu, Ionel Teodoreanu, Lucian Blaga.
Grigore Vieru, cel mai popular şi îndrăgit poet din Republica Moldova, a scris multe poezii despre mamă, aceasta fiind în opera sa cel mai drag personaj uman. Tema mamei este, deci, bine ilustrată, pentru poet „mama este începutul tuturor începuturilor”.

„Motivul mamei devenit unul dintre motivele principale ale creaţiei sale poetice, Grigore Vieru ilustrează prin opera sa deopotrivă cultul maternităţii, dar şi al iubitei în devenirea ei ca mamă şi soţie printr-un legământ sacru care leagă femeia de bărbat pentru totdeauna în faţa sfântului altar”. (P. 30)
Grigore Vieru este apreciat de critica literară ca fiind cel mai tipic reprezentant al orientării tradiţional-clasice în poezia postbelică. Cultul copilului şi al copilăriei, al mamei şi al maternităţii, al pământului cu valoare mitică universală sau – mai particulară – de plai mioritic domină poezia şi mitopoetica lui Vieru.
Poezia „Făptura mamei”  este dedicată mamei, mama care și-ar da și viața pentru copiii ei, mama simbolul esențial al nașterii, ființa divină de la care primim viață. În prima strofă este redat zbuciumul, neliniștea, rapiditatea mamei pe care Vieru o vedea de mic copil.
În versurile „Iarba știe cum te cheamă" se desprinde ideea că, așa cum iarba își are rădăcinile afundate în pământ, așa și mama are rădăcini în neamul ei, de la care ne transmite obiceiuri și tradiții.
„$teaua știe ce gândești” este versul care demonstrează că mama își împarte gândurile cu stelele. Dar stelele sunt însuși Dumnezeu, soarta omului. Mama e ființa căreia îi este sortit să nască copii, să-i crească, să-i ingrijească. Gândurile mamei sunt doar la realizările copiilor, care reprezintă o glorie pentru ea. În versul „Ușoară, maică, ușoară” a fost omis verbul „ești” pentru a nu localiza starea de lucruri, pentru a arăta că mama e pe veci.
Vocativul „maică” o compară pe mama cu Maica Domnului, în mintea lui mama este asociată cu ceva sfânt, cu ceva divin, iar prin acestă paralelă se accentuează puritatea, gloria, soarta și  profeția mamei.
„Semințele ce zboară / Între ceruri și pământ” reprezintă raze de lumină, care artistic, unesc cele două lumi: cosmosul și pământul . Semințele sunt și ideile pe care mama le sădește în sufletul copilului : semințe de bunătate, credința, sinceritatea, semințe care urmează să dea roade. Semințele simbolizează urmașii, neamul, generațiile zămislite de Mama-Biserică, de la care creștinii au primit viață și har. Autorul accentuează că mama e o ființă spiritual sfântă, dar fizic, e totuși muritoare, de aceea trebuie s-o respectăm, s-o slăvim în orice moment.
Prin intermediul poeziei ,,Mâinile mamei" , autorul Grigore Vieru evidențiază rolul mamei în viață. Mâinele mamei sunt utilizate drept o metaforă ce are scopul de a ascunde calitățile ce o mamă le deține. Tandrețea, iubirea, bucuria și mândria față de copilul său pa care o mama o emană prin toți porii reprezintă tema principală abordată în poezie.
Tema poeziei „Chipul tău, mamă” este dragostea poetului față de mamă, iar  ideea principală este că mama este acea ființă sfântă care a văzut și știe de toate. Motivele dominante în poezie sunt: motivul mamei care semnifică primul cuvânt, semnifică nașterea, semnifică o ființă măreață fără de păcat, motivul privighetorii care semnifică libertatea și melncolia, motivul lacrimii care semnifică durerea, tristețea, motivul ochilor - ochiul fiind asociat cu lumina și capacitatea de percepție spirituală.
Tema poeziei „Mamă, tu esti...” se definește prin conceptul de patrie, astfel încât mama devine un simbol ce cuprinde toate axele definitorii ale patriei. Poezia ilustrează imaginea țării reunită cu cea a mamei într-un context de sentimente și figuri semantice.
Mama apare în acest context, precum și în literatura română, ca un simbol al adăpostului, al credinței, al hranei, al dragostei materne, care este înălțat în fruntea tuturor fenomenelor și ființelor de pe acest pământ. Mama devine vârful emoțiilor și stărilor eului liric.
Mulțimea de idei ce reliefează cuvântul „ mama” este ilustrată de punctele de suspensie care îndeamnă la meditație, la gândire profundă privind universul patriotic.
Poetul utilizează un limbaj metaforic profund ce face legătura dintre „ creștetul, „ochii, „ palmele, „respirația” mamei și elementele simbolistice ale patriei. „ „Creștetul tău/ Vârful muntelui/ Acoperit cu nea”” nuanțează imensitatea sufletească raporatată la cel mai înalt punct de pe munte, și anume „ vârful muntelui”, al treilea vers sugerează ideea de o frumoasă bătrânețe, părul cărunt în asociere cu zăpada albă și catifelată de pe munte.
Metafora „ „Palmele tale / Arăturile noastre” reliefează imaginea mâinilor muncitore și osândite, cu o piele ridată în asociere cu pământurile Moldovei arate toamna târziu.
Mama pentru Grigorie Vieru era totul, și așa cum afirma el: ,,Pierzând pe mama, îți rămâne Patria. Dar nu mai ești copil”.
Citind poeziile lui Grigore Vieru în primul rând ne amintim de mama noastră și ne dăm seama că ea ne-a dat viață, ne-a educat, ne-a învățat să deosebim binele de rău, iar noi la rândul nostru trebuie să-i acordăm atenție s-o ascultăm pentru că ea ne dorește doar binele.


Bibliografie
1. Mihai Cimpoi, Întoarcerea la izvoare, Literatura artistică, Chişinău, 1985.
2. Constantin Şchiopu, Metodica predării literaturii române, Chişinău, 2009.
3. Constantin Parfene, Teorie şi analiză literară, Editura ştiinţifică, Bucureşti, 1993.
4. Grigore Vieru, Scrieri alese, Literatura artistică, Chişinău, 1984.



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu