Grigore Vieru, între Basarabia și România



Mihai Elisabeta-Victorița, profesor înv.primar, gradul I,
Școala Gimnazială ,,Alexandru Moruzi”

Poezia lui Grigore Vieru este expresia unei sensibilități ieșite din comun.
 Duioșia, delicatețea feminină, dorul sfâșietor de casa părintească, adorarea mamei, apartenența sufletească irevocabilă la lumea satului sunt teme pe care poetul le abordează folosind verbele la persoana I, singular.
 Fragil, copilăros, cu vocea schimbată de un început de plâns el își afirmă în poezie o atitudine de bărbat care nu își pierde timpul cu fleacuri.
           Cu Grigore Vieru  poezia română se întoarce la izvorul curat al gândirii și simțirii poeziei populare.Asta nu înseamnă că nu înregistrează și o izbitoare modernitate, poetul fiind prin sincronia să cu ceea ce se scria în țara un port-drapel pentru poezia din Basarabia.

 În fond, Grigore Vieru este un neoromantic din talangă metafizică a poeziei române venind pe linia de aur : Eminescu, Bacovia, Magda Isanos, Labis un poet la care întâlnim un sentiment al naturii asemănător cu al lui Blaga, o concentrație a limbajului deseori asemănătoare cu cea a lui Bacovia și destule sclipiri lingvistice care îl apropie de Nichita Stănescu. 
            Demonstrând în cărțile sale de debut că e un excelent poet al copilăriei, al jocului care recreează lumea, Grigore Vieru a devenit repede mai ales din 1968 când publică volumul „Numele tău”, poetul-simbol al Basarabiei, un poet căruia i se recunoaște faptul că a revigorat poezia tradițională. Mama și maternitatea sunt teme esențiale ale poeziei lui Vieru:
„Ușoară, maică ușoară
C-ai putea să mergi călcând
   Pe semințele ce zboară
  Între ceruri și pământ.
         În priviri c-un fel de teamă
Fericită totuși ești
      Iarba știe cum te cheamă
                                            Steaua știe ce gândești.”             (Făptura mamei)
            În poezia lui Grigore Vieru întâlnim misterul cosmic, taină, natură în plenitudinea ei, în fireasca ordine, dar și o dimensiune morală care ordonează.
 Aceasta din urmă e pregnantă mai ales în poezia oracular mesianică, în poezia de strigăt existențial.
 Altfel, poetul a devenit un tribun în apărarea limbii române și a ființei românești. Mulți compozitori basarabeni s-au inspirat din poezia lui Grigore Vieru(culegeri de cântece „Poftim de intrați”, „Cine crede” ș.a.). Poetul este autor al unor melodii de cântece pentru copii(„Să crești mare”), dar cea mai fecundă era colaborarea lui cu compozitoarea Iulia Tibulschi.
            Moștenirea lăsată de poetul Grigore Vieru o vor admira multe generații mângâindu-și sufletele cu versurile lui.
 Unitatea neamului, frăția dintre popoare și evocarea unei istoriii adevărate au fost temele pe care Grigore Vieru nu s-a sfiit să le expună în operă sa.
             Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una dintre „stelele” literaturii române este și va rămâne un erou național, ce a avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost supus de poporul său.
            Grigore Vieru este un poet care și-a asumat greul unui grai, trecându-l prin inima sa, încărcat de răbdare, înțelepciune și frumusețe, îl întoarce semenilor săi care îi deschid de bună voie inima să-l primească, pentru a duce mai demn pe mai departe viața în spiritul dreptății și al iubirii ce covârșește și poate birui totul,al credinței față de cele nepieritoare și al nădăjduirii ce nu poate da greș, un asemenea poet rămâne-va „suflet în sufletul neamului său”.
 Prin trecera lui Grigore Vieru la poporul stelelor am pierdut pe unul dintre marii noștri poeți, un prieten nepereche de o măreață și cuceritoare simplitate, un luptător pentru limba și simetria românească, un simbol pentru romantismul de dincolo și dincoace de Prut.


Bibliografie
 •          Alex Ștefănescu- Revista România literară
 •          Daniel Corbu- Revista Limba Română, nr.1-4, 2009
   

  

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu