Grigore Vieru sau despre conștiința națională




Profesor Daniela Pricopciuc
Specialitatea: Limbașiliteraturaromână
Grad didactic I
ȘcoalaGimnazială Nr.7 Botoșani

                                   ''Cuvântul lui  Grigore Vieru tună, ca să strălumineze bolţi,
şi plouă, pentru ca lanul să lege rod şi mugurul să scoată frunze şi flori.''
Nicolae Dabija


Grigore Vieru a fost un adevărat simbol al Renașterii naționale, al luptei pentru limba română și identitatea românească. Prin întreaga sa operă, prin activitatea literară și publică, a promovat conștiința spațiului cultural românesc, fiind prezent cu o totală dăruire de sine în miezul fierbinte al celor mai importante evenimente desfățurate pe ambele maluri ale Prutului.


Implicat cu adâncă simţire şi deplină dăruie în mişcarea de redeşteptare a conştiinţei naţionale în teritoriul dintre Prut şi Nistru, Vieru a jucat un rol esenţial în „românizarea” sentimentului naţional, militând pentru introducerea limbii române, ca limbă oficială, şi a grafiei latine. În perioada 1987-1989 participă cu înflăcărare şi curaj, alături de alţi intelectuali basarabeni, la bătălia pentru limba română, care se încheie victorios prin adoptarea, la 31 august 1989, a unei legi care consacra folosirea limbii române ca limbă oficială şi revenirea la alfabetul latin . Astfel,  în 1988, în săptămânalul cultural ”Literatura şi Arta” de la Chişinău apare primul text cu grafie latină din istoria culturală postbelică a Basarabiei, iar din 1989 gazeta respectivă se tipărește în întregime cu alfabet latin. Ba mai mult, în acele momente de prefaceri şi şovăieli, poetul apără imnul naţional „Deşteaptă-te, române!”, propus pentru înlocuirea cu alt text, al unui contemporan,care nu ar fi putut, desigur, să se ridice la puternicul simţământ naţional al aceluia, imn pe care şi România îl adoptase încă din zilele Revoluţiei din decembrie 1989.
 Încă din copilărie, GrigoreVieru a simţitacut  pedeapsacruntă a izolăriide fraţiisăiromânişiacestfapt l-a reflectatfoarte bine înîntreagasaoperă. Una din durerilenaţiunii a fostşiaceasta, poateceamai mare, că nu puteasăcomunice direct cu  românii de dincolo. PoeziaDe-aicurgetu, Prutule,  oglindeşteacestdurerosadevăr:



“De-ai curge tu, Prutule, /De-ai curge pe Nistru, /Să nu mă mai desparţi /De fraţii mei!
De-ai curge tu, Prutule, /De-ai curge pe Mureş,/Ca liber să pot asculta /Cântecul nostru, / Cântecul neamului meu! ”.




Astfel, toată copilăria, adolescenţa şi o bună parte a maturităţii, poetul n-a putut privi România decât „prin sârma ghimpată ce trecea prin fundul grădinii”, de fapt, doar dealurile Miorcanilor lui Ion Pillat din dreapta Prutului, aşa cum mărturiseşte în poemul  Maluri de Prut:
Dar de peste Prut ridică frate/Ochii tăi de-a dreptu-n ochii mei/Le vom face rând pe rând pe toate/Dacă eu mai vreau şi tu mai vrei.
Poetul a devenit o cutie de rezonanţă a sentimentuluinaţional, de aceeaversurile sale au pătrunsadâncînmase, cu o sinceritateşidirecteţe de mesajmemorabile, esenţiale, urgente. Vieru e un poet cetăţeanşi un poetavates, exprimând, înnumeleneamuluisău, o istorievitregăşiopresivă.
”În mine a lovitstrăinul/De PaştisauDenii. /Dar încolţitu-m-au besmeticii/Șimoldovenii./Că nu suntemromâni, străinul/Pe-a lui o ţine./Şi-aimeimai tare-l cred pedânsul/Decâtpe mine.Basarabie cu jale,/Basarabie,/De pe deal şi de pe vale,/Basarabie.” (Basarabie cu jale).
Un capitolaparteîlconstituiepoezia de inspiraţienaţionalăşisocialăpelinia George Coşbuc - OctavianGoga, versulstrigătexistenţial, oracular, mesianicsaupamfletar: „Suntpatacea de sânge, zisă / RepublicaMoldovenească, / Ce-n locsăfrigăucigaşii / încearcăveşnicsăzâmbească” (Sunt).Convingereadintotdeauna a lui GrigoreVieru a fostcăadevărata sa patrie este România, nu Republica Moldova.  El a trăit având în suflet credinţa şi speranţa reîntregirii. Credînrestabilireahotarelorstrămoşeştişidorescaceastălegitimărestabilire. Pentrucă, dincolo de patriotismulmeu local, basarabean, ştiucăMioriţa s-a născutîn Vrancea, cămănăstireanoastrăcea mare şiadâncă este Putna (…), căstânciledinPererita mea natală, pe care le port însufletulcopilărieimele, nu au tăriaCarpaţilor; că nu putem fi o cultură, o ştiinţăşi o istorienaţioalăfără Eminescu şiCreangă (…). Cred, cutoatăinima, căReunireacuŢaramamă este inevitabilă”.
Multedintrepoeziile sale s-aunăscutdindragostea sa fierbinepentrutotce este românesc, dinpatriotismulfierbinte al poetului. Aşa este şiLegământ, dedicată „dascălului” său de Limbăromână: „Ştiu: cândva, înmiez de noapte,/Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie / Totdeasupracărţii sale(…) // S-o lăsămaşadeschisă,/ Ca băiatulmeuorifata / Săcitească mai departe / Ce n-a doveditnici tata”.


În întreg ansamblul ei, opera lirică a lui Grigore Vieru reprezintă  un reper devenit sacru, un model de dăruire pentru Patrie, pentru Neam, pentru Limba Română, pentru Poezie şi pentru tot ce e curat şi frumos. Însuşi poetul mărturisea: „Teoretic şi constituţional suntem închişi în ţarcul limbii moldoveneşti. Practic însă, ne mişcăm în interiorul Limbii lui Eminescu, în spaţiul Limbii Române, pe care, prin voia lui Dumnezeu, suntem datori s-o apărăm. La ora actuală principalul obiectiv moral şi politic este apărarea Bisericii Naţionale, a Limbii Române şi a Istoriei Românilor. Nu putem zbura peste Prut fără aceste aripi esenţiale.”
Grigore Vieru se cuprinde în inima românilor ca Vârful de Dor în lumina Bucegilor, ca mireasma pelinului în câmpia Bărăganului, ca strugurii în viile Moldovei întregi și ca miraculoasa noapte a colindelor în fereastra copilăriei. Tot timpul inspirat și blând, și plin de furtunile ce domină povestea Nistrului, înscriindu-și durerea în Marea Neagră.(Fănuș Neagu).



Bibliografie:

Agache, Catinca, De la Eminescu la GrigoreVieru, Iași, 2011
Simion, Eugen, Scriitoriromâni de azi, vol.III, Ed. Litera, Chişinău, 1998, p.187-196
Vieru, Grigore, Rădăcina de foc, Ed. Univers, Bucureşti, 1988
Vieru, Grigore, Taina care măapără, prefaţă de MihaiUngheanu, Ed. Minerva, București, 1997




           


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu