GRIGORE VIERU - UN SIMBOL



prof. Iacob Anca Elena
Școala Gimnazială „Grigore Antipa  ” Botoșani



Grigore Vieru, născut în ziua dragostei a fost, incontestabil, o voce singulară, de o expresivitate deosebită în peisajul poeziei româneşti, emanând pe parcursul vieţii dragoste faţă de mamă, ţară, limbă şi faţă de oameni. El a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei, a fost, este şi va rămâne Pilonul de rezistenţă a culturii naţionale moldovenești.Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui. Şi cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără.

A ajunge să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales. Aşa a fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi de aceea merită toată recunoştinţa noastră. Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai bun.
El a fost poetul Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr.Să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le creează şi le păstrează cu sfinţenie.
Alex. Ştefănescu  evidențiază elocvent rostul  lui  Grigore Vieru pentru noi,  pentru  români: „Cine  doreşte să  afle ce au  păţit  românii  din  Basarabia  în  perioada  în care  s-au  aflat  sub stăpânire  sovietică  trebuie  să  citească  studii  de  istorie.  Cine  doreşte  însă  să  afle  ce au simţit  românii  din Basarabia  în  aceeaşi  perioadă  trebuie  să  citească  poezie  lui  Grigore Vieru.”
            Grigore Vieru este poetul care a mângâiat cu sufletul verbul şi expresia, a ştiut să potrivească rima şi ritmul, a construit mănăstiri de cuvinte aidoma meşterului Manole. Prin Grigore Vieru neamul nostru îşi asigură încă o dată dreptul la nemurire. Opera sa rămâne a fi mereu vie şi actuală. 
Grigore Vieru întrupează, în ansamblul literaturii române, destinul unui scriitor cu o înzestrare spirituală de excepţie şi, în acelaşi timp, o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale. O conştiinţă ce a dat seamă, de fiecare dată, de realităţile convulsive ale unei istorii adesea vitregi, de trecutul naţiunii sale, de amprenta tragică pe care a căpătat-o adesea limba română, amputată, interzisă, pusă sub semnul întrebării de atâtea ori.
Exemplaritatea destinului poetic al lui Grigore Vieru este dincolo de orice îndoială. După cum e dincolo de orice îndoială expresivitatea gravă a versurilor sale, solemnitatea muzicală a enunţurilor lirice, armonia frazei, precum în poezia intitulată sugestiv Ars poetica:
„Merg eu dimineaţa, în frunte,
Cu spicele albe în braţe
Ale părului mamei.
Mergi tu după mine, iubito,
Cu spicul fierbinte la piept
Al lacrimii tale.
Vine moartea din urmă
Cu spicele roşii în braţe
Ale sângelui meu –
Ea care nimic niciodată
Nu înapoiază.
Şi toţi suntem luminaţi
            De-o bucurie neînţeleasă”.
Valoarea, adevărul şi reprezentativitatea poeziei lui Grigore Vieru fac din regretatul poet o prezenţă emblematică a literaturii române contemporane.
Cel mai simplu și cel mai modest poet, cel mai curat în acțiune și cel mai revoltat în gândire, cel mai român și cel mai basarabean, Grigore Vieru s-a „judecat”singur, cu aceeași luciditate și onestitate care i-a caracterizat întreaga viață, pentru posteritate („Nu sunt un mare poet. Nu harul ci lacrima mea e mare.”).

Bibliografie:
·        Mihail Dolgan, Eminesciene, Druţiene, Vierene, Ed. CEP USM, Chişinău.
·        Alex Ştefănescu, Grigore Vieru, în volumul colectiv Grigore Vieru, Poetul, Col. Academica, vol. VI, Editura Ştiinţa, Chişinău, 2010.

·        Grigore Vieru, Taina care mă apără, Ed. Princeps Edit, Iaşi, 2008.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu