Cengher Ionela-profesor învățământ primar-grad
didactic I
Școala Gimnazială Nr. 2 Dărmănești/Bacău
Grigore
Vieru rămâne poetul întregii Moldove, din Carpați pân’ la Nistru și din Hotin
până la Mare. Sensibilitatea și profunzimea versurilor sale sunt pe deplin
compatibile cu spiritul și judecata creatorilor de frumos moldoveni, precum
Eminescu, Enescu, Ciprian Porumbescu, Iorga și alții.Cu puține cuvinte, dar
mult chibzuite, în versuri șlefuite cu multă migală, asemenea unui sculptor,
poetul a exprimat trăiri și cugetări mari cât universul uman. În poezia sa,
sacrul este exprimat cu simplitate. O simplitate limpede ca sufletul omului
absolvit de patimile lumești. Poezia lui Vieru - o simplitate sacră și
rodnică, înălțătoare de cuget și inimă, tonică pentru suflet.Se poate spune că
poetul are asigurată statuia sa în panteonul neamului românesc. Vieru are
icoana sa zugrăvită în biserica sufletului românesc.
În
calitatea sa de critic, Mihai Cimpoi scria despre poezia lui Grigore Vieru că
este organic legată de tradiţia eminesciană şi folclorică a literaturii române,
"mai apoi orientându-se spre formule magic-vegetale blagiene". A
debutat editorial în 1957, student fiind la Facultatea de Filologie şi Istorie
a Institutului Pedagogic din Chişinău, cu placheta de versuri pentru copii
"Alarma". Au urmat, în cei peste 50 de ani de activitate literară,
multe volume publicate atât în Basarabia, cât şi în România, ţara pe care o
vedea copil fiind, dar nu putea intra niciodată. A copilărit pe malul stâng al
Prutului, dar a trecut acest râu pentru prima dată în 1973, când a făcut parte
dintr-o delegaţie de scriitori sovietici. Atunci a participat la întâlnirea cu
echipa redacţiei revistei Secolul XX, printre care se aflau regretatul Ştefan
Augustin Doinaş, Dan Hăulică, Geo Şerban. Atunci a vizitat, la rugămintea sa,
mănăstirile Putna, Voroneţ, Suceviţa, Dragomirna, Văratec.Vieru a trăit prin
poezie, a implantat în noi destoinicul și vrednicul, ca pe niște piloni
existențiali, și a făcut-o cu toată credința unui
luptător neobosit. Predestinat să fie prigonit pentru dreptate, Vieru a reușit
să țină piept, chiar și în timpurile cele mai neguroase. S-a născut pe 14 februarie
1935, în satul Pererîta, în familia lui Pavel și Eudochia Vieru, plugari români
(așa cum îi plăcea să le zică). Rămas orfan de tată, care plecat la război nu
s-a mai întors, și crescut cu multă dragoste de mama
sa, a reușit prin muncă și devotament să
obțină rezultate impresionante pentru acele vremuri.În 1989, când a fost ales
"deputat al poporului", câştigase simpatia celor care aveau acelaşi
vis cu al său – întâlnirea cu românii de dincoace de Prut. În acelaşi an a
adunat în jurul său pe cei mai populari interpreţi de muzică uşoară din
Basarabia, efectuând un turneu în Moldova din dreapta Prutului. Chiar în 1990
este ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1992 acest înalt for îl
propune pentru Premiul Nobel pentru Pace. Devine membru corespondent al
Academiei Române în 1993. A scris mult, a scris cu sufletul. Ultima carte
apărută poartă titlul "Taină care mă apără" (Princeps Edit din Iaşi),
un volum de poezii, cu peste 700 de pagini, a fost lansată la 8 decembrie la
Iaşi. La Bucureşti, urma să fie lansată la data de 24 ianuarie.
„Grigore
Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul Basarabiei.Pentru
poet dispariţia fizică nu înseamnă moarte, el trăieşte prin poezia sa,prin
frumosul semănat în inimile copiilor.A fost, este şi va rămâne Pilonul de
rezistenţă a culturii naţionale.Tot ce e mai frumos astăzi poartă numele lui.Şi
cerul cu stelele, şi al străvechii slave bucium, şi ochii măicuţei ne sunt mai
aproape, fiindcă iubesc şi au o taină sus care ne apără.A ajunge să poţi să
redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi cei al tău prin poezie şi să
crezi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie înseamnă să fii un poet ales.Aşa a
fost Grigore Vieru – poet al neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze
alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire şi deaceea merită cununa
recunoştinţei noastre.Acest om plăpând cu suflet de copil a trăit în limba
română, ducând pe umerii săi firavi crucea neamului nostru spre un viitor mai
bun.Visul său era de a ne uni prin cuvânt, prin bunătate şi iubire de aproape.
Astăzi visul lui pare mai aproape ca niciodată pentru că oamenii din diferite
ţări, de diferite naţionalităţi de crezuri religioase îl pomenesc,
apropiindu-se unul de celălalt, amintindu-şi de omul care a locuit la marginea
unei iubiri. Am pierdut un poet pe pământ, dar avem un înger în ceruri…Ne mândrim
mult cu Grigore Vieru, cred că moştenirea care ne-a lăsat-o o vor admira-o
multe generaţii mângâindu-şi sufletele cu versurile lui. El a fost poetul
Dragostei de viaţă, Dragostei de Ţară, Dragostei de neam, Dragostei de Adevăr,
să-l aducem copiilor şi nepoţilor noştri ca pe un tezaur, prin care vom rămâne
şi noi prin vremi, căci un popor rămâne în istorie prin valorile pe care le
creează şi le păstrează cu sfinţenie” (Zaltur Victoria)
Anul
1968 este unul hotărâtor pentru destinul poetului, dând naștere volumului de
versuri lirice ”Numele tău”. Cartea devine, pe bună dreptate, cea mai
originală apariție poetică. În chiar anul apariției, este inclusă ca obiect de
studiu la cursurile universitare de literatură națională contemporană. Trei
poeme din volum sunt intitulate: Tudor Arghezi, Lucian
Blaga, Brâncuși,
iar alte două sunt închinate lui Nicolae Labiș și
Marin Sorescu, asemenea omagii apărând pentru prima oară în literatura poetică
basarabeană postbelică.Dar ceea ce l-a transformat
într-un erou al poporului – iar acest apelativ i se cuvine de bună seamă – este
implicarea acestuia în Mișcarea de Eliberare Națională din Basarabia, alături
de Ion și Doina Aldea Teodorovici,
Ion Vatamanu sau Adrian Păunescu. Grație lui, am avut fericita împlinire a
visului, tăgăduit decenii, de a vorbi în limba română peste
tot, de a scrie cu buchia latinității. Lui Vieru îi datorăm sensibilitatea
națională și descătușarea identității statale. Penița sa ne-a redeschis drumul
spre Patria-mamă,
căci el însuși spunea: ”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu
viața întreagă am visat să trec Prutul”.Atât de modest și de omenos vorbea de
pe tribuna eliberării, încât inspira nu doar încredere în forțele unui neam
obosit, dar și certitudinea unui viitor luminos pentru noi toți. Dincolo de
acest război pentru dreptate, el rămânea un domn cu părul grizonat, adus de
spate și pecetluit să poarte grijile noastre în suflet. Inima lui a fost mereu
împărțită între două mari iubiri: de Popor și de Mamă. Așa că, atunci când
vorbești despre Vieru, este imposibil să nu îi admiri talentul cu care elogia,
în poezie, imaginea maternă.
Eugen
Simion, preşedintele Secţiei de Filologie şi Literatură din cadrul Academiei
Române, a aflat cu adâncă tristeţe vestea trecerii în nefiinţă a marelui poet.
"Atunci când moare un om, sigur că regretăm, iar cei care l-au cunoscut şi
au fost aproape de el suferă. Însă când moare un poet, dispare şi posibilitatea
de a exprima această suferinţă. Cultura română pierde un poet reprezentativ
pentru o anumită istorie, pentru existenţa românilor de dincolo de Prut. De
multă vreme el era perceput ca un simbol al renaşterii spirituale şi naţionale
din Basarabia postbelică. De aceea, eu am crezut întotdeauna că el şi colegii
lui de generaţie reprezintă ceea ce a reprezentat generaţia lui Goga la
începutul secolului al XX-lea în Transilvania. E un fel de similitudine de
destin, care are şi o prelungire în plan poetic, pentru că, în funcţie de
această istorie a tribului său, Vieru şi-a simplificat versul, el voia să
comunice un mesaj. Faptul acesta i-a fost reproşat pe nedrept, după părerea
mea. Pentru că, încă o dată, Vieru vorbind de pildă de mama îndurerată, care
este fantasma esenţială în poezia lui, vorbea de îndurerata Basarabie. (...)
Ştia că trebuie să se adreseze românilor de acolo, înstrăinaţi, agresaţi şi
încercaţi de istorie. Probabil că după Nichita Stănescu şi Sorescu a fost
poetul cel mai cunoscut şi mai acceptat de oamenii simpli. Iar Nichita
Stănescu spunea despre el atât de frumos: «Grigore Vieru este un mare şi adevărat
poet, el transfigurează natura gândirii în natura naturii, ne împrimăvărează cu
o toamnă de aur, cartea lui de inimă pulsează şi îmi influenţează versul plin
de dor, de curată şi pură limpezire».
Câtă limbă română a
rămas în Basarabia, ar putea s-o înveţe şi rusul. Fac parte din elită prin
faptul că vorbesc, gândesc şi simt româneşte.
Bibliografie:
Matricea
Românească
Glasul
națiunii
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu