Grigore Vieru-poet nemuritor al neamului românesc





Popovici Anca-Mihaela-Prof. înv. primar, Grad didactic I
Liceul Tehnologic „Ștefan cel Mare și Sfânt”-Vorona


               Moartea lui Grigore Vieru, unul dintre aceia care au iubit România Mare (și căruia nu i-a păsat de pericolul la care se expunea, spunând că „ nu am moarte, cu tine, nimic ”), cel care a sperat ca Țara să revină la vechile ei hotare, cât timp a trăit, a lăsat un gol imens nu numai în sufletele noastre, ci și în literatura română.
După prima vizită în România, în anul 1973, datorată teleormăneanului Zaharia Stancu (pe atunci președintele Uniunii Scriitorilor), Grigore Vieru, întors la Chișinău, a făcut următoarea mărturisire : ”Dacă visul unora a fost să ajungă în Cosmos, eu viața întreagă am visat să trec Prutul.”
Replica, devenită celebră, venea din inima unui român adevărat, care se adresa cu atâta căldură fraților de pe ambele maluri ale râului care și acum, nedrept și ilogic, ne desparte.

Nouă, aflați în PATRIA MAMĂ, ne spunea: „Mi-e dor de voi și vă sărut.”
             Implicarea lui în prima linie a Mișcării de Eliberare a Basarabiei, poeziile sale (multe devenite cântece) joacă un rol important în deșteptarea conștiinței naționale a românilor din Basarabia.
Este unul dintre fondatorii Frontului Popular din Moldova și luptă pentru împlinirea unui alt vis: votarea limbii române ca limbă oficială și trecerea la grafia latină.
Victoria aceasta îi aduce mare fericire, dar îi atrage și (mai) mulți dușmani, urmând ani de prigoană….
             Prietenia cu Adrian Păunescu (și șederea în casa acestuia) face posibile multe lucruri, inclusiv acela de a fi „acasă ” pe ambele maluri ale Prutului.
Reușise ! A transpus în versuri ceea ce trăia: „Acum am și eu pe lume parte,/ Pot îmbrățișa măiastra-ți carte,/ Știu că frate-mi ești și-mi ești părinte,/ Acum nimeni nu mă poate minte.”
Adresarea către Eminescu, „neamul” lui și floarea lui albastră , ”Bine ai venit în casa noastră”, a fost ca o descătușare :un alt pas fusese făcut.
Au urmat și alții, plini de emoții, luptă și pericole pentru revenirea Basarabiei „acasă ”, pentru că în el „a lăcrimat o țară și s-a ascuns un neam ”.
Pași care-l aduceau mai aproape de final…
Își alesese chiar și epitaful : „Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.”
             Presimțea, căci în poezia „Legământ ”, i se adresează din nou lui Eminescu: „Știu, cândva, la miez de noapte, /Ori la răsărit de Soare / Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărții Sale.”
Și…la miez de noapte a avut loc un accident de circulație (evident, „întâmplător ”!)…
Noaptea de 15 spre 16 ianuarie 2009, ora 1,30, când se întorcea de la o ceremonie de omagiere a lui Eminescu !
            Inima „poetului divin ”, cum îl numește Adrian Păunescu, a cedat pe 18 ianuarie, iar „cel prigonit de viață, de viața lui se lasă ”.Atunci, „ spre Eminescu a și pornit Vieru ”.
             Pierderea lui Grigore Vieru este redată în aceste versuri sublime de bunul său prieten care, cu nemărginită omenie, îl primise în casa lui : „Se-ntunecă pământul și lăcrimează cerul, / Se-ndoliază frații și mamei îi e rău, /Trec lumânări aprinse spre Rai la Chișinău,/ Bat clopotele-n Țară la moartea lui VIERU.”
             Am fost contemporanii lui, iar dacă am avut timp ( și înțelepciune !) să-i urmărim activitatea, in fiecare an, pe 18 ianuarie, avem sufletul trist.
            Și an de an așa va fi…
            Să-i „murmurăm adio și iartă-ne, Grigore ”…
            Și să-l prețuim, căci este unul dintre NEMURITORI.

Grigore Vieru rămâne a fi un poet model în cultura română, dar în același timp și extraordinar, de neîntrecut. El este asemenea unui satelit al ”Luceafărului”.
Poeziile sale stau la baza excelenței și originei bunei înțelegeri, compoziției armonioase și creației autentice. Prin prisma melodioasă și desebitei limbi române, Grigore Vieru a reușit să ilustreze cele mai distinse idealuri ale spiritualității neamului, chiar și cu destinul său nefast, dar fermecător oricum. Probabil, pentru că afecțiunea față de acest popor și plai natal n-a avut limite pentru el. Nu există copil, elev sau matur care n-a citit și n-a iubit creația scriitorului. Poeziile lui sunt ușor memorabile și se fixează în conștiința oricui. Inimile fiecăruia dintre noi tresar, atunci când auzim vreun vers al poetului, deoarece acestea sunt înarmate cu cele mai deosebite mărci stilistice și conținând un amalgam întreg de pasiuni patriotice ascunse printre rândurile vierene, care adunându-se în unison, te doboară și îți prefac inima și, cu sufletul rigid, într-unul plăpând și insuflat de năzuință. Ți se deschid ochii împreună cu conștiința și adorația față de neam, de plai, de mamă, de frate și de bună credinţă, cum doar poetul a cunoscut-o.
Unitatea neamului, frăția dintre popoare și evocarea unei istorii adevărate în detrimentul celei imposibile, au fost temele pe care Grigore Vieru nu s-a sfiit să le expună în opera sa.  Astfel putem să afirmăm cu certitudine că una dintre ”stelele” literaturii române este și va rămâne un erou național, ce a avut curajul mereu să vocifereze nedreptatea la care a fost supus el și poporul său.
Grigore Vieru este un  poet care și-a asumat greul unui grai, trecându-l prin inima sa și, încărcat de rabdare, înțtelepciune și frumusețe, îl întoarce semenilor săi, care-i deschid de bună voie inima să-l primească, pentru a duce mai demn pe mai departe viața în spiritul dreptății șial  iubirii ce covârșește și poate birui totul, al credinței față de cele nepieritoare și al nădăjduirii ce nu poate da greș, un asemenea poet rămâne-va „suflet în sufletul neamului său”.

Bibliografie:
Dorin, Mihai . Grigore Vieru, o conştiinţă / Literatura şi arta .  2009. 
Hadârcă, Ion . Moartea şi nemurirea Marilor Poeţi :[in memoriam Grigore Vieru] / Literatura şi arta.  2009. 

 Josu, Nina. Cu inepţii, în pomul plin :[despre poetul Gr. Vieru] / Lit. şi arta .-2009 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu