Grigore Vieru – poetul copilăriei eterne



Prof. Carmen Silvia Ciobanu, limba engleză, gradul I, Liceul cu Program Sportiv Botoșani

Rezumat: Originar din Pererita,Grigore Vieru a luptat toata viața pentru depăşirea condiţiei noastre umaneși păstrarea valorilor pure, având ca arme doar condeiul și versul. Poezia sa nu are graniţe și nici temele sale nu sunt ţintuite într-un spaţiu geografic sau o epocă, ea este atemporală și nelimitată. Orice am fi, ne întoarcem către o lume unde redevenim copii, fascinaţi de simplitatea versurilor și profunzimea mesajului. Armonia care ii predomină opera vine tocmai din simplitatea cu care a fost crescut și care i-a fost insuflată din frageda copilărie într-o singură limbă pentru a se desăvârşi în tot universul.
Marele poet a cucerit întreaga lume, unindu-ne pe toţi prin versurile sale,rămânând pentru totdeauna un copil cu sufletul curat,plin de speranță,care face totul pentru a-și împlini visele.


Grigore Vieru -„poet al neamului”- cum a fost supranumit, este un nume cu o rezonanţă unică în literatura românească și nu numai.
Născut la 14 februarie 1935 în comuna Pererita, județul Hotin, Grigore Vieru a studiat la şcoala din localitatea natală, apoi în orăşelul Lipcani și la Universitatea Pedagogică Ion Creangă din Chişinău.
A debutat cu placheta de versuri pentru copii „Alarma (1957)”. S-a afirmat ca unul dintre cei mai talentaţi poeţi din Republica Moldova și unul dintre cei mai înfocaţi luptători pentru deşteptarea conştiinţei naţionale a românilor de la est de Prut. Cărţile Versuri (1965), Numele tău (1968), Aproape (1974), Fiindcă iubesc (1980), Taina care mă apără (1983),Cel care sunt (1987), Acum și în veac (1997) editate la Chişinău, au constituit adevărate etaloane nu numai în creaţia sa. Multe cărţi ale lui Grigore Vieru au văzut lumina tiparului peste Prut, adeverind un poet autentic al tuturor românilor: Steaua de vineri(1978), Rădăcina de foc (1988), Izvorul și clipa (1991), Hristos nu are nici o vină (1991), Curăţirea fântânii (1993), Văd și mărturisesc (1996) , etc.
Grigore Vieru a contribuit esenţial la dezvoltarea literaturii pentru copii, dintre multele și mult îndrăgitele sale cărţi pentru cei mici evidenţiindu-se în mod deosebit cartea preşcolarului Albinuţa(1979; reeditată de nenumărate ori) și un original și inspirat Abecedar (1970, 1983, în colaborare cu SpiridonVangheli).
Prin Grigore Vieru literatura pentru copii s-a redefinit. Poetul Grigore Vieru, a devenit al copiilor, numărându-le cuvintele şi comunicând în acest număr restrâns de cuvinte. După mai multe cărţi pentru copii – Alarma, Muzicuţa, Ce poezie ştii tu?, La fereastra cu minuni, Făt-Frumos, Curcubeul, Bună ziua, fulgilor!, Soarele cel mic, Mulţumim pentru pace!, Făguraşi – o carte de răsunet aşa se şi intitulează: Poezii de seama voastră. Legate de plinătatea esenţială evanghelică a verbelor de început, cuvintele puţine menite copiilor conferă o înaltă nobleţe, fixată şi de titlurile altor cărţi pentru copii, spre exemplu, Duminica cuvintelor etc.
Incursiunea în lumea copiilor l-a condus, l-a menţinut la motivul axial matern, căruia i-a consacrat alţi ani buni „arheologici”, demonstrând bogăţia registrului, sensibilitatea sublimă a instrumentarului, exploatarea delicată a nuanţelor, semitonurilor, pe unde se întâmplă dialogurile cele mai eficiente, mai cu plinul între autor şi cititorul de calitate.
Venind în literatura după moartea lui Stalin și după alte evenimente care au schimbat în bine starea de lucruri din fosta Uniune Sovietică, format la şcoala literară a folclorului autohton, dotat cu un simţ ales al cuvântului și al sunetului (în copilărie a cântat în cor și la diferite instrumente), a înfăptuit în literatura româna de la est de Prut o adevărată revoluţie. În locul istorisirilor anoste, plictisitoare despre prietenia copiilor de diferite naţionalităţi, despre necesitatea de a-și iubi fierbinte patria sovietică de necuprins, în locul lozincilor rimate și al altor surogate care constituiau până atunci literatura moldovenească pentru copii, Grigore Vieru le spunea celor mici adevăruri mari în imagini aparent simple și uşor memorabile, datorită semnificaţiilor etice adânci și elementului umoristic omniprezent: „Iedului ii cresc corniţe/ două vârfuri de peniţe!/ Și cu ele, ca băieţii/ iscăleşte toţi pereţii sau: Stă purcelul jos în paie/ Sunt murder,murdar de tot/ Trebuie sa-mi fac o baie... / Și s-a dus s-o facă-n glod.”
Prin intermediul artei autentice, autorul cultivă micului cititor un gust lingvistic și literar fin, îl pune în contact cu problemele complicate ale existenţei umane, fără să-l dădăcească ori să-l plictisească.
Grigore Vieru se dovedeşte original, chiar în comparaţie cu autorii mai puţin politizaţi în sens comunist (George Meniuc, Liviu Deleanu), care evitau cu succes poveţele versificate și istorisirile plictisitoare pe teme majore. El înţelege într-un mod aparte tema majoră: copilul este chemat, prin natura lucrurilor, să-și iubească înainte de toate mama, limba maternă, plaiul natal. La această înţelegere (originală în contextul timpului), a tematicii majore se adaugă simplitatea discursului poetic, oralitatea stilului, caracterul captivant al imaginii puse la baza poeziei și finalul surprinzător. Poetul evocă o situaţie simplă și-i sugerează copilului ideea că mama este o fiinţă sfântă pentru el, ca soarele (Mama ne mângâie/ Soarele luceşte/ Soarele e unul/ Mama una este). Îndemnurile lui ca micuţul să-și iubească mama sunt de o ingeniozitate pe potriva copilului: „Și pe deal, și pe vâlcele/ Zboară două rândunele/ Dar nu-s ele rândunele/ Ci-ale maicii mănuşele/ Când se duc pe dealul poamei/ Sa săruţi mâinile mamei/ Cine mâinile-i sărută/ Parcă merge și-i ajută .”
Când era la modă să se scrie despre necuprinsa patrie sovietică și să se tacă despre aşa-numita patrie mică, Grigore Vieru le spunea copiilor în poezia Plaiul meu: Sunt multe ţări pe lume/ Ce- ncântă și te-atrag/ Dar plaiul meu anume/ Îmi este cel mai drag .
Poetul nu-și desconsidera cititorul fraged, manifesta încredere în capacitatea lui de a înţelege just și adânc expresia poetică: La noi mai dulce-mi pare/ Și pâinea din ştergar/ Și apa de izvoare/Și-acel cireş amar...// Mai verde e pomătul/ Mai scurt e lungul drum/ La noi chiar și omătul/ Mai cald e nu ştiu cum”. Într-un astfel de context, finalul patetic se afirmă ca expresie firească a dragostei față de plaiul natal: „Dragule, meleagule/ Duiosul nostru cânt/ Smolitule, truditule/ Frumosul meu pământ.”
Ca și în poezia pentru copii, în creaţia sa pentru adulţi Grigore Vieru pornea de la sacralitatea ori poate mai curând de la sacralizarea unor fiinţe și adevăruri pe care literatura realismului socialist, nereuşind să le lichideze definitiv, le trecea cu ostentaţie pe un plan secundar. Mama nu înceta, desigur, săfie mama, dar în epoca imediat postbelica rolul ei revenea, în mare, Patriei. Grigore Vieru a afirmat poetic și profund polemic: Mama, tu eşti patria mea! Poezia lui Grigore Vieru despre mama avea o misiune și un efect revoluţionar. Mama apare în diferite ipostaze în lirica viereană, aceasta fiind fiinţa supremă care le cuprinde pe toate:patrie, limbă sau alte realităţi primordiale sugerate de poet. Sacralizarea mamei, investirea ei cu calităţi etice alese, scoaterea din rândul fiinţelor ordinare, sunt permanente ale creaţiei vierene.
O bogăţie fără de preţ a omului și a poporului din care face el parte este graiul matern, componentă inalienabilă a specificului naţional. Noua comunitate de oameni, pe care au dorit-o comuniştii sovietici, se numea popor sovietic și urma să vorbească o singură limbă, rusa. Toate congresele, conferinţele, întrunirile, şedinţele, toate actele oficiale se desfăşurau și se întocmeau în limba rusă. Prin expresii profund poetice Grigore Vieru ne sugerează superioritatea limbii materne faţă de oricare alta de pe glob. Nu pentru ca ar fi mai bogată, mai sonoră, mai dulce decât vreo alta limbă. Aici se cere o paralelă cu mama. Fiecare îşi iubeşte mama nu pentru că e mai bună, mai frumoasă, mai harnică decât mama altui om, ci pentru că e a sa. La fel și limba e mai bogată, mai sonoră, mai dulce, pentru că e a noastră și noi numai prin ea suntem noi. „În limba ta/ Ţi-e dor de mama/ Și vinul e mai vin/ Și prânzul e mai prânz/ Și doar în limba ta/ Poţi rade singur/ Și doar în limba ta/ Te poţi opri din plâns...” .
Arta sa nu are graniţe și nici temele nu sunt ţintuite într-un spaţiu geografic, ea este atemporală și nelimitată. Orice naţionalitate am avea sau orice limbă am vorbi suntem fascinaţi de simplitatea versurilor și profunzimea mesajului. Armonia care îi predomină opera vine tocmai din simplitatea cu care a fost crescut și care i-a fost insuflată din frageda copilărie într-o singură limbă pentru a se desăvârşi în tot universul. Esenţa vieţii se regăseşte în versul ce-ți umple sufletul de o bucurie misterioasă.
Grigore Vieru a cucerit întreaga lume cu versurile sale simple ,dar profunde,cu gândirea candida si cu sufletul mereu de copil,căci așa cum afirma marele poet:Copilăria rămâne mereu în noi, cine a uitat de copilărie are inima de piatră.





Bibliografie:
Cimpoi, Mihai – Metafore asemenea pâinii, prefață la Vieru, Grigore Poezii, Editura
                            Literatura artistică, Chișinău, 1983
Revista Limba Română -Nr. 1-4, anul XIX, 2009, Întârzierea în copilărie a lui Grigore Vieru
Iulian FILIP
Vieru, Grigore – Scrieri alese, Editura Literatura artistică, Chișinău, 1984

Vieru, Grigore – Cel care sunt, Editura Literatura artistică, Chișinău, 1987

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu