Mama- temaînliricaluiGrigoreVieru




Prof. Înv.Primar,SlabuPanseluța
ȘcoalaGimnazială Nr. 10 Botoșani, jud.Botoșani


GrigoreVierueste un numefoarte important înliteraturaromână –poetulșipublicistul, copilulșiadolescentul, omulmaturșiînțeleptul cu pletecărunteoadevăratăcălăuzăpentrupoezianoastră. Nu i s-a relevatadevăratavaloarepânăînmomentulîn care cărțile sale nu au fostdeschiseșicititeîncercuriliterareromâneștișibasarabene.
PoetulGrigoreVieruaarătat un talent aparte, un talent înnăscut. Atuncicândîisuntrecitatepoeziile, auditoriul secutremură dinadânculsufletului, simțindpatima cu care a scris, durerea,libertateașidorulmetamorfozateprincuvinte.
Prinexcelență, poetuldezvoltăcanimenialtulaceastă mare temăînliricaromânăcontemporană, încărcând-o de o simbolisticaadâncă, identificată cu țararotundă, cu esențaființeiromânești, cosmicitatea,cu iubireaabsolută, cu misterulFacerii, cu moarteaînsășicaîntoarcereînsânulnaturii. La felsuntpoemelecare au încentrualtetoposurisacre, precum casa parintească,graiulmaternsacralizat.
Mama – poetul o consacreazăîncuvinteprecum: „Sub stele treceapa/ Culacrima de-o samă,/Mi-e dor de-a ta privire, / Mi-e dor de tine, mamă. /Măicuța mea:grădina/ Cu flori, cu nuciși mere, / Aochilorlumină, / Văzduhulguriimele! / Măicuțo, tu:vecie, / Nemuritoare carte/ De dorșiomenie/ Șicîntecfărămoarte! /Vânthulpavpomcuprinde/ Șifrunza o destramă. / Mi-e dor de-a tale brațe, / Mi-e dor de tine, mamă. / Tot cascăleuliernii / Cu viforeîncoamă. / Mi-e dor de vorba-țicaldă, / Mi-e dor de tine, mamă. / O steami-atingefața / Oripoate-a tanăframa. /Suntalb, bătrânaproape, / Mi-e dor de tine, mamă.”
Înversurile sale, mama este un simbol cu multiple semnificațiieticeșisociale. Ea e o altăMaica Marie, un început a toatecâtesunt, devenindMumaînsăși. Mamava fi maturizată, așa cum șinaturava fi maternizată. Identitateaontologică se exprimăprinparalelismul perfect dintremișcărilesufleteștimaterneșicelecosmice: „Ușoară, maicăușoară, / C-aiputeasămergicălcând/ Pesemințelecezboară / Întrecerurișipământ! / Înpriviri cu teamă, / Fericitătotușiești / Iarbaștie cum techeamă, / Steauaștiecegândești.”(Făpturamamei).Mama arecapacitatea de reparașiîntreținestarea de echilibru a omuluiși auniversului: „ Aceastăluminălină / De nu varăsări, / Înlocu-i răsări-va / Lin chipulmaică-mii.”
Din copilăriepână la cărunteţe, mama estemângâierea, alinareaşidragosteasupremă. Tesimţilegat de ea cu toategândurile, dorurile, visele tale, prinpaşiispreviaţaviitoare.Temelemajore, cum ar fi dragosteapentrupământul natal, popor, mamăşifemeie, află o expresie din celemaiputerniceîncreaţialirică a luiGrigoreVieru.
Temamaternătrececaun fir roşuprintoată opera sa: mâinilemameilegănândcopilulşipe care le sărutăpoetul, ochiieiînlăcrimaţi, pâineamamei, nopţileeialbe... Ajunsă la apusulsoarelui, mama devineuşoară, c-arputeasăcalce „peseminţele   ce    zboară    între    ceruri   şi   pământ”.  
Demnitateamaternăestemodestăşităcutăcanatura-mamă. Muncasfântă a mameiestefructificatăprinpâineascoasă din cuptor, ceumple cu aroma eitoatămahalaua. Mama iese la drum să-l ospătezepeprimultrecător cu o felie de pâine, apoicheamăvecinele s-o guste cu un păhar de apărece:
,, Pâineaastamultce-mi place mie,
Coajaei, o, coajaeiîmi are
Cu năspritepalme-asemănare”.
Rostulvieţiimameisuntcopilulşimunca.Într-un mic poem aîncăputîntreguluniversmatern: mama conti­nuatoare a vieţiipepământ, întru­chipatăînimagineapăsării-mamă, care:
,,Când s-a întors
La puiiei cu hrană,
Găsisecuibulgol
Şiamuţit.
I-a căutat
Pân-îialbisepana,
Pân-cândîncioc
Sămânţa a-ncolţit”.
De-acumînainteviaţamamei e unnesfârşit chin al căutării, al zbuciumului, care nu se alinăniciodată. Dorulmamei nu este un sentiment de ocazie, vre­melnic, ci o permanenţămereu vie a sufletuluiomenesc. Trăiriledramatice ale mamei din poemul„Cămăşile”suntredateprinintermediul„amintiriloramare”,lăsate de fiulcăzutînrăzboi. Cămăşilesuntnădejdeamamei, sprijinulei de-a întâlnidimineaţazorii, de a-şipornimâinile la treabăşitoatăziua - lungă de varăoriscurtă de iarnă - să fie însoţită de gândul la fecior. Eanu se vaîmpăcaniciodată cu dispariţiafiului drag şiînfiecaresâmbătăvaspălacămăşile, căci„mâinevor face băieţiihoră-n sat”.Şiaşazidupăzi, andupă an, mama aşteaptă.
Fiecarepoezie a luiGrigoreVieru, consacratămamei, estedemnă de pensulaunuipictor, fiindca o icoană a SfinteiNăscătoare, care a înduratstraşnicadurere a crucificăriiFiuluieişiMântuitoruluinostru.
Înpoezia„Buzelemamei”vibreazăsfântamemorieşimareleeidevotament.Buzelemameisunt o veşnicărană, care exprimăîndureratul sentiment al dragosteifaţă de bărbatulcăzut la datorie, darmereuviuşitânărîncugetulşiinimaeisuferindă:
„O, buzelecesărutară
Al tateimormânt
Mai multca pre dânsul,
Pre tata-n
Puţiniiluianipepă­mânt.”
Într-un interviu, GrigoreVierumenţiona: „Pomulschilodit de obuze, pământulucis de secetă... Măurmăreşte un fel de teamăînfaţaneploii, a nezăpezii, înfaţaîngheţului din primăvarăsau a friguluicăzutînplinăvară”.De aceeapoetulslăveştefloarea, rodul, mărgelele de aur ale pomuluiînverzit.
Înpoezia„Făpturamamei”întâl­nimimagini cu adevăratsurprin­zătoare.Făpturamamei, ajunsă la capătulvieţiitrăiteintensşiplină de rosturi supreme, esteca un mit. Dăruităcopiilor, muncii, bineluişifrumosului, mama aparecacevasacruşiaproapesupranatural. A călcaanumepesămânţă, peverdele de mâinecevaaduce rod, înseamnă a dispăreanedispărând, a perpetuamereu:
„Uşoară, maică, uşoară,
C-aiputeasămergicălcând
Pesemin­ţelecezboară
Întrecerurişipământ”.
Poeziaviereană e unimnînchinatmamei, o odănepieritoareprinsimplitateaclasică a stilului, apropiatşiînţeles de oricegeneraţie. După cum a scris un clasiccontemporan, GrigoreVieru„este un poet care şi-a asumatgreulunuigrai, trecându-l prininimasaşi, încărcat de răbdare, înţelepciuneşinouăfrumuseţe, îlîntoarcesemenilorsăi, care-şideschid de bunăvoieinimasă-l primeascăpentru a-şi duce maidemnpemaideparteviaţaînspirituldreptăţii, al iubirii... Un poet cerămânesufletînsufletulsău... acestomcât o lacrimăînrostogolpeobrazulplanetei”. Este greusăgăsim o imagine maifrumoasăşimaipotrivităluiGrigoreVierudecâtaceastă„lacrimăînrostogolpeobrazulplanetei”.




Bibliografie


1.      Ion Ciocanu – “Literaturaromânăcontemporană din Republica Moldova”, Chișinău1999, pag.108-112
2.      GrigoreVieru – “Bibliotecașcolarului .Apreciericritice” Pag.336-350



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu