Grigore Vieru - mărturisitor al limbii române


Profesor Antonescu Cătălina, limba şi literatura română, grad didactic I, 
 Şcoala Gimnazială ,,Mihail Kogălniceanu”, Dorohoi

Dintotdeauna poeţii, creatorii de frumos, de cuvânt, au fost şi sunt văzuţi în contextul înrudirilor spirituale. Lecturând poeziile lui Grigore Vieru, citindu-le şi recitindu-le, descopăr de fiecare dată, sentimente şi emoţii noi, tulburătoare, provocatoare. Îmi este tot mai limpede că, în ceea ce-l priveşte pe artistul basarabean, acesta vine din ,,Limba noastră”, mizând, ca şi Alexei Mateevici, pe ,,Cuvânt” ca loc de întâlnire cu memoria, cu trecutul,                      cu viitorul. Textul acestei poezii, încă deosebit de emoţionant,                a fost conceput atât ca o depunere a mărturiei despre situaţia limbii române, de acum 90 de ani, în spaţiul dintre Prut şi Nistru, cât şi ca un îndemn adresat fraţilor de peste Prut de a schimba lucrurile.
În peisajul poeziei româneşti, Grigore Vieru a fost şi este, fără doar şi poate, o voce unică, singulară, de o expresivitate deosebită. Versurile sale dau contur unor stări de spirit autentice, formulate în enunţuri poetice armonioase şi sugestive, încărcate de sinceritate. Vorbind despre un program literar care să includă creaţia lui Grigore Vieru, ne-am putea opri asupra unuia care are ca element esenţial apărarea şi ilustrarea limbii române. Cărţile de poezie promovează, într-o excelentă rostire lirică, imperativele imediate ale creaţiei sale: sentimentul patriotic autentic, starea onestă şi profundă de implicare cetăţenească în destinul ţării proprii. O poezie precum ,,În limba ta” ni se prezintă ca o confesiune de credinţă a unui scriitor ce a aşezat mereu, mai presus de sine, idealurile poporului, celebrând limba română, ,,În aceeaşi limbă / Toată lumea plânge,/ În aceeaşi limbă / Râde un pământ.”
Mesajul comun al poeziilor sale este acela că poetul însuşi are responsabilitatea civică a omului de cultură care se simte răspunzător de soarta neamului său şi a limbii în care s-a născut. Critica literară, prin vocea lui Eugen Simion, este de părere că Grigore Vieru este ,,un poet mesianic, un poet al tribului său, obsedat de trei mituri: Limba română, Mama şi Unitatea neamului.”
,,Sunt iarbă. Mai simplu nu pot fi.” – aşa se definea poetul Grigore Vieru, maestru al cuvântului, iubitor de plai, de limbă şi de neam. A iubit poporul român nespus şi şi-a dedicat întreaga viaţă copiilor, iubitorilor de frumos, lăsându-ne o operă monumentală, de o muzicalitate şi o frumuseţe rară. Grigore Vieru e definit ca poet al mamei, al dorului şi al dragostei, al baştinei, al izvorului, al naturii - poet al lucrurilor sacre.
Pentru Basarabia Grigore Vieru a fost mai mult decât un poet, a fost însuşi sufletul ei, al ţării, rămânând pilonul de rezistenţă al culturii naţionale. Ce înseamnă poet ales? Să poţi să redai istoria neamului în poezie, să poţi să aperi ce-ţi aparţine prin poezie şi să crezi apoi că eşti auzit de Dumnezeu prin poezie, prin cuvântul ales. Rămânem întru eternitate recunoscători acestui poet al neamului care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvinte ca ,,Grai”, ,,Mamă”, ,,Patrie”, ,,Iubire”.
Întrebat de unde vine, poetul răspundea: ,,Din lacrimă”. Alteori zicea: ,,Din Limba română.” Zadarnic este a ne opri doar asupra unui răspuns, căci Lacrima şi Limba română sunt, pentru Grigore Vieru, noţiuni-gemene, sinonime totale, absolute.
Grigore Vieru pare să stăpânească, ca nimeni altul, cuvântul, adică Limba română, pe care a învăţat-o o viaţă întreagă, sacralizând-o. Astfel, poetul aşază Limba română, ca valoare, alături de Biblie: ,,Două lucruri în astă lume au fost zidite până la capăt: Biblia şi Limba română”, fiind de părere că perfecţiunea, frumuseţea Limbii române e lucrarea lui Dumnezeu.
Fiind întrebat al cui discipol este, răspunsul nu a întârziat să apară: ,,Al Limbii române. Al Limbii noastre. Am răsărit ca poet din frumuseţea, integritatea, armonia şi iradierea Limbii române… Vin din Limba care nu s-a născut în Peririta mea… s-a născut şi s-a format în Moldova lui Eminescu şi Creangă, în Transilvania lui Rebreanu, Blaga şi Goga, în Muntenia lui Caragiale, în Oltenia lui Arghezi şi Sorescu.”
Toate confesiunile sale către cititori subliniază imensa dragoste pentru graiul matern. ,,Eu nu caut cu tot dinadinsul (deşi doresc) să aduc ceva nou în căutarea limbii, eu caut să amintesc copiilor, omului şi mie însumi că avem o comoară fără de preţ.”
Ca profesor de limba română, aş aşeza într-un loc onorabil în sala de clasă un îndemn ce nu poate lăsa indiferent niciun vorbitor cult de limbă română: ,,…mărturisesc că nu sunt unul din străluciţii mănuitori ai verbului matern, dar îmi place să declar că mă prenumăr printre cei care se frământă, se zbat în căutarea cuvântului potrivit, printre cei care tind să lege sănătos verbul în frază, înţelegând că a vorbi sănătos limba mamei este o datorie – una dintre cele mai patriotice.” În felul său, poetul îşi motivează spusele: ,,Vorbindu-ne corect şi frumos limba, tinzând a o vorbi corect şi frumos, omenim astfel pe străbuni, pe cei care au creat societatea cuvintelor civilizate. Uitând un cuvânt trebuincios, o expresie din comoara graiului matern, uiţi ceva din istoria poporului tău.”
De fiecare dată când auzim de ,,căutarea cuvântului potrivit” ne gândim, involuntar, la măiestria liricii argheziene. În spiritul acestei căutări infinite, Grigore Vieru mărturiseşte:,,…mai stau şi azi aplecat deasupra Dicţionarului Limbii Române care, după Biblie şi după Eminescu, este pentru mine cea mai importantă carte de literatură. Mi-am pierdut somnul tot căutând cuvântul potrivit.” Asemenea lui Eminescu, Grigore Vieru a aşezat Cuvântul în toată creaţia sa cu o exactitate de invidiat.
Întrebat de unde vine poezia lui, poetul a răspuns de fiecare dată: ,,din suferinţă şi singurătate”. ,,Marea poezie am descoperit-o din proverbele noastre, din cântecele nostre populare, din ghicitorile noastre, în ele am descoprit marea poezie românească, fără să ştiu că aceasta este poezia noastră, poezia românească.(…) Folclorul nostru este poetic.”
În ansamblul literaturii române, Grigore Vieru întrupează destinul unui scriitor de excepţie, cu o impecabilă conştiinţă a naţiunii sale.




Bibliografie:
·         Ana Bantoş, Doi poeţi mărturisitori: Alexei Mateevici şi Grigore Vieru. Tranziţia de la memorie la istorie (În ,,Limba română”, nr.1-4, 2009)
·         Grigore Vieru, Taina care mă apără: opera poetică, Iaşi, Ed. Princeps Edit, 2008
·         Fănuş Băileşteanu, Grigore Vieru: Omul şi Poetul, Bucureşti, Ed. Iriana, 1995

·         Daniel Corbu, Grigore Vieru în amintirile contemporanilor, Iaşi, Ed. Princeps Edit, 2010

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu